Update articol:

Greenpeace a blocat intrarea Ministerului Energiei: Activiștii de mediu cer o dată clară și un plan realist de eliminare a cărbunelui din mixul energetic

7 activiști Greenpeace au format o blocadă în fața Ministerului Energiei, afișând bannere cu mesajele „Oamenii au viitor, cărbunele nu” și „Energie regenerabilă, nu cărbune”, potrivit Greenpeace România.  Mesajele au fost  adresate ministrului energiei, Virgil Popescu, și decidenților din instituție, pentru a accelera tranziția energetică verde în România, acordând în același timp, ilegal, sume generoase din bani publici subvenționării cărbunelui.

Activiștii intenționează să rămână pe poziții până la încheierea programului de lucru al Ministerului, urmând ca în perioada următoare să continue să transmită aceleași mesaje Ministrului, în diverse moduri, până când acesta va prioritiza energiile regenerabile.

Greenpeace spune: “Arderea cărbunelui pentru producerea energiei electrice generează, la nivel mondial, cele mai multe emisii de gaze cu efect de seră. Acestea cauzează încălzirea globală și accentuează efectele schimbărilor climatice, pe care le resimțim cu toții: secetă, furtuni, inundații, temperaturi anormale, distrugeri ale biodiversității. Cărbunele e și o problemă pentru sănătate: aproximativ 20.000 de decese premature și 10.000 de cazuri de bronșită cronică sunt cauzate anual în Europa de aerul toxic generat de arderea cărbunelui. Costurile de sănătate se ridică la aproximativ 60 de miliarde de euro anual.

Energia produsă din cărbune e scumpă, ineficientă, poluează, afectează sănătatea oamenilor și blochează dezvoltarea și diversificarea economică a regiunilor miniere. De aceea, planurile de eliminare a cărbunelui trebuie să conțină măsuri care să susțină sistemul energetic național și care să asigure locuri de muncă alternative decente pentru oamenii care lucrează acum în industria mineritului.

România se numără printre puținele țări din Europa care nu au anunțat o dată clară pentru renunțarea la cărbune, nu are un plan realist pentru eliminarea acestui combustibil fosil din mixul energetic național și nici pentru înlocuirea acestuia cu noi capacități de energie regenerabilă. De asemenea, România este una din țările U.E. cele mai afectate de schimbările climatice. Avertizările meteorologice cod roșu cresc exponențial de la an la an în România și vizează valuri de căldură, inundații, averse, intensificări ale vântului, temperaturi extreme etc”.

Tocmai acest lucru a fost ignorat de Guvernul României care, pe 31 martie a decis să acorde ilegal Complexului Energetic Oltenia un grant de 241,4 milioane euro, pentru plata certificatelor de emisii, potrivit Greenpeace.

„Ministrul Energiei, domnul Virgil Popescu, se încăpățânează să rămână ancorat în trecut! Am venit aici să îi transmitem foarte clar domnului ministru că nu vrem ca România să fie codașă la capitolul tranziție energetică. Vrem să fie prioritizată energia regenerabilă în fața combustibililor fosili. Este inadmisibil că Guvernul României alocă de ani de zile sute de milioane de euro, din buzunarele românilor, pentru o industrie murdară, care ne omoară cu zile și care ne-a dus pe marginea prăpastiei. Banii ar trebui să meargă pentru o dezvoltare sustenabilă a regiunilor miniere, cu focus pe alternative economice, energie verde, eficiență energetică. Iar Ministerul Energiei și Guvernul să sprijine județele Gorj și Hunedoara să acceseze bani europeni pentru a crea noi locuri de muncă”, a declarat Vlad Cătună, campaigner la Greenpeace România.

BVBStiri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (18/05/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IAR SA Brasov (IARV) (18/05/2021)

Convocare AGAO 21.06.2021

BRK Argint Turbo Short 28.5 (BKSLVTS2) (18/05/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 18 si 19 Mai 2021

EB WTI INDEX 0,10 (EBWTI1) (18/05/2021)

Notificare Erste Group Bank AG - ajustare parametri produs structurat