O grevă spontană are loc, în această dimineață, la cele mai importante centrale termoelectrice din Capitală – la CET Sud, CET Grozăvești și CET Progresul, transmite Antena 3. Astfel, mii de bucureşteni riscă să rămână în frig, chiar înainte de Crăciun.
Conform Antena 3, ar fi vorba este vorba de aproximativ 1.000 de blocuri care vor fi afectate.
Angajaţii de la CET Sud, Grozăveşti şi Progresul au oprit lucrul în această dimineață, fiind nemulţumiţi de condiţiile de muncă. Aceștia vor negocierea contractului de muncă, mai exact a salariilor, a condiţiilor de muncă, dar şi a programului de activitate.
Potrivit Antena 3, în această dimineață, circa 1.000 de blocuri din Bucureşti nu au apă caldă şi căldură, iar numărul lor va creşte, având în vedere că nu se mai livrează agent termic nici pe reţeaua principală, nici pe cea secundară.
“Nemulţumirile sunt partea salarială, un mod de negociere foarte arogant al conducerii societăţii, lipsă de empatie. Dorim şi majorarea salarială, veniturile sunt de 3.000-3.500 de lei, fără sporuri de tură. Salariile pentru angajaţii CET nu au mai crescut din 2019”, a declarat Cristian Popescu, preşedintele sindicatului, vineri, la Antena 3.