Update articol:
COMUNICAT

Grupul Policolor – Orgachim: Cifră de afaceri de 79 milioane EUR și o creștere de 24% la 1 an de la demararea unui proces de transformare accelerată

Mihnea Ratte www.instagram.com/mihnearatte/
  • Grupul Policolor – Orgachim raportează o cifră de afaceri de 79 de milioane de euro în 2021, reprezentând o creștere de 24% față de anul anterior.

  •  Pentru 2022, Grupul țintește o creștere de 13.5% la nivel de vânzări și o cifră de afaceri de până la 90 de milioane de euro. 

  • Din 2021, Grupul a demarat un amplu proces de transformare organizațională, aliniat noului context și tendințe ale pieței. Procesul este coordonat împreună cu echipele de consultanți Arthur Hunt România și ONV LAW, care asigură integrat serviciile de consultanță HR și asistență legală. 

  • Policolor – Orgachim își mărește capacitatea de producție, mizând în principal pe o cerere crescută pentru vopselele pe bază de apă și tencuielile decorative, în contextul unei piețe efervescente a dezvoltărilor imobiliare și construcțiilor.

 

Grupul Policolor – Orgachim, cu activități extinse în domeniul producției și comercializării de lacuri, vopseluri, rășini și produse chimice de specialitate, atât în România, Bulgaria cât și pe alte piețe din Europa și Asia, raportează o cifră de afaceri de 79 de milioane de euro în 2021, reprezentând o creștere de 24% față de anul anterior, pe fondul unui amplu proces de transformare de business, demarat în martie 2021.

 La nivelul anului trecut, cele mai vândute produse ale Grupului au fost vopsele pe bază de apă și tencuielile si vopselele pentru metal, dar și rășinile (folosite în industria chimică). În 2022, Grupul țintește o creștere de 13.5% la nivel de vânzări și o cifră de afaceri de până la 90 de milioane de euro, pe fondul unei piețe imobiliare și a construcțiilor efervescentă, care va continua să determine o cerere crescută – în special pe segmentul vopselelor pe bază de apă și tencuielilor decorative, care reprezintă peste 80% din totalul pieței.*

În 2021, Grupul Policolor – Orgachim a demarat un proces de transformare organizațională accelerată, care se va încheia, potrivit estimărilor interne, la finalul anului 2022. Grupul operează schimbări la nivel de procese și management operațional, divizii, cultură organizațională, inclusiv creșterea și eficientizarea capacităților de producție, digitalizarea companiei și regândirea strategiei de retail pe segmentul e-commerce, în linie cu cele mai recente evoluții și tendințe din piață. La nivel de consultanță în resurse umane și cultură organizațională, procesul este coordonat de Arthur Hunt România, iar Casa de Avocatură ONV LAW asigură asistența legală necesară pe întreg parcursul proiectului.

“Procesul de transformare al companiei se va derula până la finalul anului 2022, când vom putea cu adevărat să evaluăm rezultatele. Transformarea implică toate departamentele companiei, precum și întreaga echipă de management și înseamnă o evaluare și o schimbare a modului în care compania operează pe piață. Rezultatele obținute până în prezent au implicat un efort consistent, atât intern cât și din partea echipelor de consultanți externi. Pe segmentul transformării organizaționale din perspectivă HR, echipa Arthur Hunt România a coordonat și sprijinit eforturile de identificare a oportunităților de transformare și implementarea ulterioară a acestora, iar casa de avocatură ONV LAW ne-a sprijinit în toate demersurile legale aferente transformării,” declară Irina Măndoiu, CEO Policolor – Orgachim.

Grupul Policolor – Orgachim este activ în domeniul producției și comercializării lacurilor și vopselelor (arhitecturale, auto și industriale), rășinilor și produselor chimice de specialitate. Compania românească Policolor S.A. și subsidiara sa din Bulgaria – Orgachim AD, produc și comercializează vopseluri în special în România și Bulgaria. Grupul include de asemenea și compania Orgachim Resins, producător de rășini, și Ruse Chemicals, producător de anhidride, cu piațe de desfacere în Europa Centrală și Sud- Est, dar și in Asia. În acest moment, grupul este lider de piață în Bulgaria, cu o cotă de peste 40% potrivit estimărilor interne, iar în România deține aproximativ 10% din piață, în contextul unui mediu local puternic competitiv.

* Conform Studiului Interbiz Paints and Coatings Romania 2017-2027

 

 

BVB | Știri BVB

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (25/04/2025)

Notificare SSIF IFB Finwest SA - numarul de unitati de fond emise de catre FDI Globinvest Energy&Financials ETF

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/04/2025)

Erata la Hotarare AGA O 24.04.2025