Update articol:

Gusta: Îmi doresc ca în fiecare an cel puţin 2 companii din fiecare judeţ să listeze acţiuni sau obligaţiuni

Horia Gusta
Preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF), Horia Gusta, a declarat, luni, că îşi doreşte ca în fiecare an două companii din fiecare judeţ să listeze la Bursa de Valori Bucureşti acţiuni sau obligaţiuni.

“Îmi doresc să existe în fiecare an cel puţin două companii din fiecare judeţ care să vină cu acţiunile sau obligaţiuni la Bursa de Valori. Un calcul simplu ne-ar arăta că ar trebui să avem 80 de companii pe an. Spun asta pentru că o ştire pe la începutul anului arăta faptul că la Bursa din Hong Kong s-au listat într-o singură zi 7 companii. Gândiţi-vă cum ar arăta Bursa dacă am avea în fiecare an 80 de companii cu obligaţiuni şi acţiuni. Acesta este un deziderat. Al doilea deziderat. Mi-ar plăcea foarte mult să văd că fiecare indice bursier are şi un ETF (Exchange Traded Fund -fond tranzacţionat la bursă- n.r.) în spate. Astăzi suntem cu un singur ETF şi cu câteva fonduri de indici în piaţa de capital astfel încât mi-aş dori să ne aliniem şi noi cu pieţele internaţionale şi să avem mai multe ETF-uri listate şi mult mai multe fonduri de indici. Cred că este suficient. Eu cred că se poate şi depinde doar de noi, nu depinde de nimeni altcineva”, a spus Horia Gusta, preşedinte AAF şi CEO SAI Certinvest, la evenimentul online “Cum a evoluat peisajul investiţional în ultimii 25 de ani?”, potrivit Agerpres.

El a mai precizat că Bursa este într-o continuă schimbare în bine şi a dat ca exemplu faptul că, din 10 companii în indicele BET în anul 2008, azi mai sunt prezente doar 5, iar indicele a ajuns la 17 companii. Pe de altă, trecerea la statutul de piaţa emergentă este un lucru extraordinar pe care Bursa l-a arătat.

La rândul său, Ovidiu Susan, investitor individual, a afirmat că îşi doreşte ca trendul început în ultimii ani, cu multe companii venite pe segmentul AeRO şi multe companii care au listat atât acţiuni cât şi obligaţiuni să continue, ba chiar să şi accelereze.

“Sincer, nu vreau ca asta să se întâmple în 25 de ani, vreau să se întâmple în 5 ani. 25 de ani mi se pare mult prea mult pentru doar atât, pentru că ultimii 25 de ani mi se pare că au fost cam lenţi din punctul de vedere al dezvoltării pieţei de capital din România. Singura evoluţie majoră este prezenţa acestor fonduri de pensii prin Pilonul II care au dat o stabilitate pieţei. În rest, nu prea am evolua aşa cum mi-aş fi dorit eu şi mi-aş dori foarte mult ca de fapt piaţa de capital din România să ajungă din urmă economia. Îmi doresc ca piaţa de capital să aibă reprezentativitate pentru economia românească, la nivel de industrii, sectoare. Nu neapărat doar prin număr de companii, ci şi printr-o distributivitate conformă cu economia. Şi semnele sunt bune într-adevăr în ultimii ani cu aceste companii mai micuţe care vin pe AeRo. Pe segmentul principal nu prea a venit niciuna. Tot aşteptăm Hidroelectrica, dar cred că ne concentrăm pe o ţintă falsă. Hidroelectrica nu va rezolva totul, ci doar foarte puţin”, a declarat Ovidiu Susan.

De asemenea, Andreea Pipernea, vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) şi CEO NN Pensii, a spus că şi-ar dori să vadă cât mai multe companii listate pentru că aceasta înseamnă o “şansă pentru fiecare dintre noi de a participa cu averea personală şi de a o creşte ca parte din succesul cât mai multor companii din România”.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/11/2020)

Comunicat referitor la comentarii media

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (27/11/2020)

Autorizatie ASF - Modificare act constitutiv

ELECTROARGES SA (ELGS) (27/11/2020)

Prelungire mandat reprezentant permanent Benjamins United SRL