Update articol:

Guvernul a aprobat finanţarea a 18 proiecte de dezvoltare a reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale

guvern Sursa foto: facebook.com
Guvernul a aprobat finanţarea cu circa 1,18 miliarde lei a 18 proiecte de dezvoltare a reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale, sumă necesară finalizării respectivelor proiecte în comunităţile locale, potrivit unei OUG aprobate de Guvern, potrivit Agerpres.

În şedinţa de joi, Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă pentru reglementarea unor măsuri referitoare la unele proiecte de extindere şi schimbare a destinaţiei, conversia sau modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor, pentru modificarea OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, precum şi pentru modificarea alin. (3) al art. 291 din OUG nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă.

Guvernul a aprobat, astfel, finanţarea cu circa 1,18 miliarde lei a 18 proiecte de dezvoltare a reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale, sumă necesară finalizării respectivelor proiecte în comunităţile locale. Banii vor proveni din sumele obţinute prin vânzarea la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Beneficiarii proiectelor sunt administraţii locale sau asociaţii de administraţii locale ale căror bugete nu permit suportarea cheltuielilor aferente finalizării acestor proiecte, potrivit Guvernului.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (20/07/2026)

Erata - Notificare BCR - rezultate oferta publica de preluare voluntara

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (20/07/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 13-17.07.2026

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (20/07/2026)

Disponibilitate vot online in AGEA din data de 27.07.2026

UAMT S.A. (UAM) (20/07/2026)

Hotarari AGA E 20.07.2026