Premierul Luca Niculescu a convocat, vineri, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galaţi SA şi Liberty Tubular Products Galaţi SA, în vederea identificării soluţiilor pentru salvarea locurilor de muncă şi menţinerea capacităţilor de producţie, conform Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul reuniunii, coordonate de vicepremierul Marian Neacşu, administratorii concordatari au prezentat noul plan de restructurare a Combinatului Siderurgic Galaţi.
Având în vedere importanţa strategică a combinatului şi angajamentul Guvernului de a lua măsurile necesare pentru salvarea acestuia, Comitetul a recomandat creditorilor aprobarea planului de restructurare.
“Pentru protejarea locurilor de muncă a celor 2.400 de salariaţi activi, Ministerul Muncii va prelungi cu şase luni perioada de plată a acestora din Fondul pentru creanţe salariale de la Agenţia Naţională pentru Ocupare şi Forţă de Muncă. În acest interval, va fi derulată procedura de negociere directă cu cei cinci mari investitori interesaţi, dintre care trei au analizat deja perspectiva de a investi în combinat. Aprobarea acestui plan de restructurarea înaintea termenului limită de 9 noiembrie a.c. previne intrarea în procedură de faliment a Combinatului Siderurgic Galaţi, care ar antrena pierderea unui obiectiv de importanţă strategică, efecte negative economice şi pierderea locurilor de muncă”, se arată în comunicat.