Update articol:

HAMAS acceptă o propunere de încetare a focului formulată de Egipt şi Qatar, pe care SUA şi Israelul o “examinează”

Fâşia Gaza: Continuă loviturile israeliene şi tirurile de rachete spre Israel

Gruparea palestiniană Hamas a anunţat luni că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Şeful biroului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a anunţat că a avut o discuţie telefonică cu premierul qatarez, Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, şi cu şeful serviciului egiptean de informaţii, Abbas Kamel, pe care i-a informat că “Hamas a aprobat propunerea lor de acord de încetare a focului”, fără a oferi însă detalii asupra conţinutului acesteia, menţionând doar că ea cuprinde trei etape, cu obiectivul final al unei încetări a focului permanente.

În timp ce din partea Israelului nu a venit iniţial nici o reacţie, Statele Unite au refuzat să exprime o poziţie asupra propunerii acceptate de Hamas. “Examinăm răspunsul (Hamas) şi îl discutăm cu aliaţii noştri din regiune”, a declarat la o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat.

Un oficial israelian a declarat agenţiei France Presse, cu condiţia anonimatului, că Israelul de asemenea “examinează” propunerea, adăugând însă că aceasta “nu este cadrul pe care l-am convenit”.

În acest timp, armata israeliană şi-a reiterat luni seară apelul către palestinienii aflaţi în oraşul Rafah să evacueze mai multe cartiere ale acestuia, semnalând astfel intenţia de a lansa acolo o ofensivă de anvergură.

Washingtonul se opune acestei ofensive, întrucât ea ar implica o criză umanitară majoră, oraşul Rafah fiind ultimul refugiu al palestinienilor care fug din calea luptelor dintre Hamas şi armata israeliană. Într-o discuţie telefonică avută luni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, preşedintele american Joe Biden i-a transmis din nou acestuia că o invazie la Rafah ar fi o “eroare”.

BVB | Știri BVB

SIMTEL TEAM (SMTL) (13/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AQUILA PART PROD COM (AQ) (13/12/2024)

Convocare AGA O & E 21/22.01.2025 Achizitie Kitax

Sphera Franchise Group (SFG) (13/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014