Update articol:

Hanga: Dacă ne uităm la cifrele din acest an, vedem un trend foarte încurajator; am depăşit deja 20 de listări

Bursa de Valori Bucureşti a depăşit ţinta de 20 de companii care să listeze obligaţiuni şi acţiuni în acest an, iar cifrele arată un trend foarte încurajator, a declarat, luni, Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

“În sinteză, dacă ne uităm la cifrele din acest an, vedem un trend foarte încurajator. Ne fixasem la începutul anului o ţintă de cel puţin 20 de companii pe care le vedeam noi atunci venind către cota Bursei, listând atât obligaţiuni, cât şi acţiuni. Acum ne apropiem de jumătatea anului şi vedem că obiectivul pe care îl stabilisem la începutul anului nu era unul extrem de agresiv, deşi părea, dacă ne raportăm la cifrele din anii trecuţi. Ne apropiem de jumătatea anului şi am depăşit deja cifra de 20 de listări. Avem deja 9 companii care s-au listat pe piaţa Aero, şi-au listat acţiunile pe piaţa Aero, şi o să amintesc dintre ele pe Safetech, Mambricolaj, Agroland, Firebyte, RaikoTransilvania, Star Residence Invest, Vifrana, Agroserv Măriuţa, iar acum urmează pe piaţa principală Transport Trade Services”, a spus Radu Hanga, la evenimentul de listare pe bursă a companiei TTS, potrivit Agerpres.

De asemenea, el a menţionat că pe zona de obligaţiuni au fost înregistrate 11 astfel de emisiuni.

Radu Hanga a precizat că emisiunile de obligaţiuni au o valoarea cumulată de aproape 350 de milioane de euro. Companiile care s-au listat în acest an au o capitalizare care se apropie de 140 de milioane de euro. Statul român a listat 3 emisiuni de obligaţiuni.

Acţiunile TTS (Transport Trade Services), cel mai mare transportator român pe Dunăre, au intrat luni la tranzacţionare pe Piaţa Reglementată operată de BVB, sub simbolul bursier TTS.

Listarea TTS vine după derularea primei oferte publice iniţiale (IPO) din ultimii trei ani şi jumătate la BVB, între 24 mai şi 4 iunie 2021. Acţionarii au vândut 50% din acţiunile companiei la preţul de 19,2 lei/acţiune. Valoarea totală a ofertei publice a fost de 288 milioane de lei (58,5 milioane euro).

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (23/07/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (23/07/2021)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (23/07/2021)

Prelungire credit overdraft - Dendrio Solutions

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/07/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGA 11.08.2021