Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga, a afirmat joi că România este piaţa din regiune cel mai aproape pentru a atinge pragul maxim pe care l-a avut în 2007, înaintea crizei precedente.
“Începutul acestui an a fost unul extrem de pozitiv, avem o creştere de 5 procente de la 1 ianuarie şi cred că suntem piaţa din regiune cel mai aproape pentru a atinge pragul maxim pe care l-am avut în 2007, înaintea crizei precedente”, a menţionat Radu Hanga, la evenimentul “Performerii anului 2020. Premiile pieţei de capital”, potrivit Agerpres.
Acesta a subliniat că un element important care s-a întâmplat anul trecut a fost promovarea pieţei locale la statutul de piaţă emergentă de către FTSE Russell, care “duce companiile româneşti mult mai aproape de capitalul disponibil la nivel global”.
“A fost un an care nu a arătat deloc la închiderea lui aşa cum ne aşteptam atunci când a început. Pe de altă parte, dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în zona economică, dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat la Bursa de Valori Bucureşti, vedem că lucrurile au evoluat după părerea mea mult peste aşteptări. Din punct de vedere al volumului tranzacţiilor, am avut un an record cu peste 18 miliarde de lei valoarea tranzacţiilor dacă ne uităm la toate pieţele, un lucru extraordinar din punct de vedere a activităţii pe care investitorii au avut-o în piaţă. Şi asta arată că măsurile pe care băncile centrale le-au luat la nivel global au avut un efect puternic în zona pieţelor financiare. Dincolo de asta, cel mai important lucru este legat de rolul fundamental pe care orice bursă de valori îl are în ecosistemul în care funcţionează, să facă legătura între companiile care caută capital şi capitalul disponibil în piaţă”, a precizat preşedintele BVB.
Acesta a subliniat totodată că anul 2020 a fost un an record din punct de vedere al finanţărilor cu instrumente venit fix.
“Dacă ne uităm la anul trecut, a fost un an record aş spune din punct de vedere al finanţărilor cu instrumente venit fix – 1,1 miliarde de lei au fost sumele care au fost ridicate în total de către statul român şi companii private din piaţă. Am avut în plus trei listări de companii pe piaţa Aero. Dacă ne uităm înainte, vedem că lucrurile accelerează – adică am început anul în viteză – am avut deja doar în luna ianuarie două listări de companii, am avut două listări de obligaţiuni în primele două luni ale anului. Aşa cum am mai spus, ne aşteptăm să avem cel puţin 20 de noi companii care să vină în piaţă cu emisiuni de obligaţiuni sau acţiuni. Ne uităm către statul român care a anunţat public că va continua programul de finanţare prin intermediul pieţei de capital şi ne bucurăm să fim aici să putem susţine efortul acesta şi să facem legătura până la urmă între stat, necesarul lui de finanţare şi capitalul care este disponibil pe plan local.”, a mai spus Radu Hanga.
În opinia sa, cel mai important element care conduce atractivitatea pieţei de capital este evaluarea companiilor cotate.
“Şi aici, iarăşi, am avut o performanţă foarte bună dacă ne uităm ce s-a întâmplat anul trecut, sigur am avut în luna februarie-martie şocul iniţial al pandemiei care a lovit puternic preţul acţiunilor la nivel global şi sigur şi în România. Până la sfârşitul anului am recuperat aproape integral ca şi piaţă această pierdere. Începutul acestui an a fost unul extrem de pozitiv, avem o creştere de 5 procente de la 1 ianuarie şi cred că suntem piaţa din regiune care suntem cel mai aproape pentru a atinge pragul maxim pe care l-am avut în 2007, înaintea crizei precedente”, a adăugat preşedintele BVB.
Acesta a precizat că vedem o creştere importantă a accesului la capital dacă ne uităm, faţă de pieţele externe, vedem o creştere importantă a accesului la capital pe piaţa locală: 12.000 de investitori noi care au venit în piaţă doar anul trecut în companiile locale de brokeraj.
“Ne uităm la colaborarea pe care o avem cu statul pentru a fluidiza accesul investitorilor la piaţă din punct de vedere mecanisme fiscale pentru că este foarte important, avem un obiectiv comun, vrem să sprijinim finanţarea statului, vrem să sprijinim finanţarea companiilor locale şi este foarte important ca circuitul acesta să funcţioneze cât mai fluid.