Update articol:

HNA vinde lanţul de hoteluri Radisson unui consorţiu condus de Jin Jiang International

 Grupul chinez HNA a vândut lanţul de hoteluri Radisson unui consorţiu condus de compania hotelieră Jin Jiang International Holdings Co, o inversare a expansiunii din ultimii ani, transmite Reuters.

Până în urmă cu câteva luni, HNA cumpăra în mod agresiv active pe plan global, dar acum este sub presiune pentru a-şi achita datoriile cu care a finanţat din 2015 achiziţii în valoare de peste 40 de miliarde de dolari. În ultimele săptămâni, nivelul lichidităţilor companiei chineze a fost sub presiune, iar o parte dintre costurile sale de finanţare au urcat.

Ca parte a tranzacţiei, concorţiul a acceptat să achiziţioneze 51,15% din acţiunile Radisson Hospitality AB listate la Bursa de la Stockholm, la un preţ de 35 de coroane suedeze (3,87 dolari) per titlu, sau un total de aproximativ trei miliarde de coroane suedeze (332 milioane de dolari). Preţul reprezintă un discount de 5% faţă de valoarea acţiunilor la închiderea şedinţei bursiere de joi.

Consorţiul condus de Jin Jiang va cumpăra încă 18,5% din acţiunile Radisson Hospitality de la subsidiara suedeză a HNA.
În final, consorţiul va deţine 100% din Radisson Holdings pentru o sumă care nu a fost dată publicităţii.

Vineri, acţiunile Radisson Hospitality au scăzut cu 1,5%, potrivit Agerpres.

Cu sediul în Shanghai, Jin Jiang este prezent în domeniul investiţiilor şi gestionării hotelurilor, servicii turistice, de transport şi logistice.

HNA, care are active de peste 140 miliarde de dolari, are sediul în insula chineză Hainan, iar în ultimii doi ani a anunţat peste 80 de tranzacţii, achiziţionând participaţii în Deutsche Bank AG, lanţul de hoteluri Hilton şi alte afaceri. Anterior, grupul a estimat că datoria sa depăşeşte 100 de miliarde de dolari, aproximativ un sfert fiind scadentă în 2018.

Miliardarul chinez Chen Feng, care controlează HNA Group, declara vrea să facă din acest conglomerat una dintre primele 100 companii din lume până la finele acestui deceniu şi una dintre primele 50 de companii până în 2030.

 

BVBStiri BVB

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (25/05/2020)

Reluare tranzactionare - ora 09:45 - conform Decizie ASF nr. 617/22.05.2020

VES SA (VESY) (22/05/2020)

Litigiiu la 22.05.2020