Update articol:

Horia Constantinescu: Sistemul Nutriscore, deși utilizat în anumite lanțuri de supermagazine în România, nu informează suficient și adecvat consumatorii, reprezentând o practică incorectă

Sistemul Nutriscore, deși utilizat în anumite lanțuri de supermagazine în România, nu informează suficient și adecvat consumatorii, reprezentând de fapt o practică incorectă, spune președintele ANPC, Horia Constantinescu. 

Conducerea ANPC a avut discuții anul trecut cu reprezentanții statelor like-minded (IT, BG, CY, CZ, DK, EL, HU, ES, SE), existând disponibilitatea acestora de a lucra cu partenerii (Comisia Europeană, dar și statele promotoare ale schemei Nutriscore) pentru identificarea unor elemente comune care să permită agrearea unui sistem european adecvat de etichetare nutrițională a produselor alimentare, care să informeze consumatorii în mod corect.

Potrivit oficialului ANPC, Nutriscore nu prevede întreaga listă a ingredientelor unui produs (existând riscul de a nu avea informații despre componente cu efecte negative asupra sănătății), nu ia în considerare specificitățile geografice și tipul de metabolism aferent, efectele asocierii de alimente sau categoriile de vârstă sau activitate (ex.: sportivi). “De altfel, chiar Comitetul de conducere a Nutriscore a recunoscut că acesta trebuie revizuit. Nutriscore nu poate pretinde că informează consumatorii asupra caracterului sănătos al produselor”.

Horia Constantinescu spune că schema Nutriscore este discriminatorie față de celelalte produse românești sau din alte state membre, în afară de Franța, întrucât ar oferi o falsă impresie de informare suplimentară. Primul pas către un sistem european este scoaterea Nutriscore de pe piața în care acesta s-a extins.

În 2022, România s-a alăturat demersului inițiat de Italia pe tema etichetării. În opinia lui Horia Constantinscu, criteriile pe care trebuie să le respecte o schemă de etichetare la nivel european privesc: fundamentarea științifică, informarea corectă a consumatorilor (să nu-i inducă în eroare), respectarea produselor tradiționale și a specificităților dietetice culturale.

În acest moment, ANPC se află în discuții, pe acest subiect, cu operatorii economici, intenționând interzicerea etichetării Nutriscore în România, în anul 2024. În acest sens, au avut loc și discuții cu reprezentanți ai Comisiei Europene (DG GROW). În opinia președintelui ANPC, criteriile pe care trebuie să le respecte o schemă de etichetare la nivel european privesc: fundamentarea științifică, informarea corectă a consumatorilor (să nu-i inducă în eroare), respectarea produselor tradiționale și a specificităților dietetice culturale.

ANPC participă, alături de celalte state membre, la întâlnirile grupurilor de lucru organizate pe diferite aspecte din domeniul protecției consumatorilor atât de către Comisia Europeană, cât şi la reuniunile Consiliului Uniunii Europene, printre care:

  • Reţeaua de Securitate a Consumatorilor (CSN – Consumer Safety Network);
  • Reţeaua de politici a consumatorului (CPN – Consumer Policy Network);
  • Grup de lucru privind Sistemul Rapid de Alertă pentru Produse Nealimentare (RAPEX);
  • Grup de lucru al reţelei de cooperare ȋntre autorităţile competente din statele membre, responsabile cu aplicarea legislaţiei de protecţie a consumatorilor, care funcţionează ȋn baza Regulamentului nr. 2394/2017 de cooperare transfrontalieră (Reteaua CPC);
  • Grupuri de lucru pentru lămurirea aspectelor legate de transpunerea/implementarea unor Directive sau Regulamente;
  • Grup de lucru „Informarea şi Protecţia Consumatorilor” (Consumer Protection and Information), ȋn cadrul formaţiunii CONSOM a Consiliului UE.