Anul 2025 marchează 30 de ani de la redeschiderea Bursei de Valori București (BVB).
Instituția Bursei de Valori a fost restabilită în anul 1995, iar pe 20 noiembrie au fost realizate primele tranzacții. În prima ședință au fost realizate 45 de tranzacții, cu volum total de 905 acțiuni care au aparținut unui număr de 6 companii listate.
Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri, ne-a acordat un interviu, la acest moment aniversar.
***
BVB aniversează 30 de ani de la reînființare. Ce va amintiți de la începuturile pieței de capital din România?
Horia Gustă: Piața de capital din România a luat-o efectiv de la zero în anii ’90, după 45 de ani de totalitarism, într-o economie care abia ieșea dintr-un model centralizat și care făcea primii pași către o piață liberă, fără intervenția statului, iar principala provocare în acei ani a fost aceea de a explica oamenilor ce este bursa și cum funcționează ea. Ca la orice început, a fost o perioadă plină de entuziasm, pe de o parte, dar și de provocări majore, de cealaltă parte. Se construia de la zero, cu instrumente și experiență limitate, o infrastructură care, în lumea modernă, avea deja o istorie de sute de ani. Chiar și în statele din regiune, debutul și evoluția piețelor de capital au fost mai rapide decât la noi, pentru că în România, peste toate neajunsurile perioadei, s-a suprapus și percepția unei mari părți a societății, care multă vreme a pus semnul egal între bursă și jocurile de noroc. Dar mentalitățile nu se schimbă decât prin perseverență și prin educație și am văzut, de-a lungul anilor, cum încrederea oamenilor în piața de capital a crescut constant. Această încredere a venit pe măsură ce bursa a început să performeze, dar și odată cu noile generații, care aveau mai mult acces la informație, care au început să câștige mai bine și să se preocupe cum să-și investească surplusul de bani.
Începuturile pieței de capital din România coincid cu începuturile mele profesionale, am fost martor la primele listări și la modul în care încrederea publicului a crescut treptat. Pe măsură ce bursa creștea, a început să se contureze și rolul administratorilor de fonduri ca actori esențiali în dezvoltarea pieței. Este adevărat că a fost nevoie de multă muncă, educație financiară și perseverență, dar putem spune fără să greșim că industria administratorilor de fonduri a ajuns acum la cea mai bună perioadă din istorie, pentru că evoluția bursei din ultimii ani a fost spectaculoasă.
Privind în urmă, este remarcabil cât de departe am ajuns – de la o bursă care funcționa cu creionul și hârtia, la o piață conectată la infrastructura internațională, cu emitenți solizi, fonduri sofisticate și investitori tot mai educați. Faptul că aniversăm 30 de ani este un moment de mândrie, dar și un prilej de reflecție: avem responsabilitatea de a continua modernizarea pieței și de a atrage un număr tot mai mare de investitori și companii spre piața de capital românească.
Cum ați luat contact cu piața de capital și ce poziții ați avut pe această piață?
Horia Gustă: Am intrat în piața de capital la începutul anilor 2000, într-o perioadă în care aceasta începea să capete o formă mai clară și să atragă tot mai mulți profesioniști. A fost o alegere conștientă, bazată pe convingerea că piața de capital are un rol esențial în dezvoltarea economică a României și că poate aduce prosperitate pe diferite segmente ale societății. După aproape trei decenii, convingerea mea a rămas aceeași.
Am avut șansa să mă implic direct în activitatea de administrare a fondurilor de investiții, un domeniu care m-a pasionat de la început. În timp, am deținut funcții de conducere în cadrul mai multor societăți de administrare a investițiilor, contribuind la dezvoltarea unor produse de investiții accesibile publicului larg și la creșterea gradului de intermediere financiară.
De-a lungul carierei, am fost mereu implicat în inițiative de educație financiară și în dezvoltarea cadrului legislativ care guvernează industria fondurilor. Din poziția de președinte al AAF, am avut ocazia să reprezint interesele industriei în dialogul cu autoritățile și să susțin măsuri care să facă piața de capital mai atractivă și mai eficientă. De asemenea, prin proiectul nostru de educație financiară ”Economisește inteligent”, care a ajuns deja, în acest an, la a cincea ediție, am popularizat investițiile în fonduri, am încercat să ajungem la segmente cât mai multe și cât mai diverse ale societății, cărora le-am explicat principii de bază din investiții: că nu trebuie să fii bogat ca să investești, că cel mai bine e să investești sume mici, dar recurent, că investițiile pe bursă, pe termen lung, aduc câștiguri sigure etc. Iar creșterea spectaculoasă din ultimii ani a numărului de investitori ne arată că educația financiară continuă dă roade.
Cum ați văzut dezvoltarea industriei fondurilor de investiții și a pieței bursiere?
Horia Gustă: Am fost implicat activ în ultimele două decenii în dezvoltarea industriei fondurilor de investiții și a pieței bursiere în general și pot spune că progresul a fost semnificativ, deși nu lipsit de provocări.
În această perioadă, industria fondurilor a trecut de la o etapă incipientă, în care produsele erau puține și puțin cunoscute publicului, la un stadiu de maturizare în care oferim o gamă variată de soluții de investiții – de la fonduri de acțiuni și obligațiuni, la fonduri diversificate și soluții sustenabile. Iar rolul nostru, al administratorilor, s-a extins de la administrarea exclusivă a activelor, la educație financiară și consilierea investitorilor. Această dezvoltare nu putea fi realizată fără o piață bursieră în plină dezvoltare, care a trecut prin momente-cheie, precum promovarea la statutul de piață emergentă, extinderea instrumentelor tranzacționate, digitalizarea platformelor și o mai bună integrare în fluxurile internaționale de capital.
În plan personal, piața de capital din România mi-a oferit oportunități extraordinare de învățare și de dezvoltare profesională. Ambele segmente – bursa și industria fondurilor de investiții – au un potențial extraordinar de creștere în viitor, de aceea este important să continuăm reformele, să stimulăm listările de companii și să încurajăm economisirea pe termen lung prin investiții. Fondurile de investiții vor juca un rol din ce în ce mai important în canalizarea economiilor populației către economia reală, iar bursa trebuie să devină principala sursă de finanțare pentru companiile românești.
A fost corelată dezvoltarea pieței de capital cu cea a economiei? (asemănări ți deosebiri)
Horia Gustă: Piața de capital și economia României au avut, în general, o evoluție paralelă, deși nu întotdeauna sincronizată, de aceea consider că bursa are în continuare un potențial enorm de a susține economia reală și de a crea valoare pe termen lung pentru investitori. Deși economia a cunoscut o creștere constantă în ultimele două decenii, iar reformele structurale și apartenența la Uniunea Europeană au impulsionat investițiile și dezvoltarea mediului privat, piața de capital nu a reușit să reflecte întotdeauna acest ritm de creștere. Multă vreme a fost subdezvoltată în raport cu potențialul economic, cu un număr redus de companii listate și o participare limitată din partea populației. În ultimul deceniu s-a observat însă o legătură mai clară între perspectivele economiei și încrederea investitorilor în bursă și cred că un pas esențial a fost promovarea României la statutul de piață emergentă, semn că piețele financiare încep să țină pasul cu economia reală.
Principala asemănare între cele două cred că este faptul că ambele au fost marcate de perioade de creștere susținută urmate de ajustări, dar cu tendință clară de consolidare. La capitolul diferențe aș trece gradul de utilizare: în timp ce economia reală s-a dezvoltat și prin alte surse de finanțare decât bursa – bancară, fonduri europene, capital străin, piața de capital încă își caută un rol mai activ ca sursă de finanțare a companiilor și de multiplicare a economiilor populației. Pe viitor văd o corelare mai strânsă între creșterea economiei și dezvoltarea pieței de capital, dacă vom avea mai multe listări, dacă vom încuraja investițiile prin stimulente fiscale și vom contribui prin ceea ce facem, toti cei implicați în piața de capital, la consolidarea încrederii în mecanismele pieței.
Care au fost cele mai grele momente pe care le-ați trăit pe piața de capital?
Horia Gustă: După cum știm cu toții, piața de capital este, prin natura ei, ciclică, iar momentele dificile fac parte din normalitate. Sunt însă și momente care zdruncină din temelii piața de capital și care rămân în istorie, precum Marele Crah din 1929. Revenind la istoria recentă, unul dintre cele mai grele momente a fost, fără îndoială, criza financiară globală din 2008–2009. O perioadă de incertitudine extremă, în care piețele au căzut abrupt, în care a trebuit să luăm decizii rapide, să gestionăm emoțiile clienților și să menținem o viziune pe termen lung într-un context dominat de panică.
Un alt moment dificil a fost începutul pandemiei de COVID-19, în 2020. Volatilitatea accentuată, restricțiile economice și incertitudinea sanitară au generat reacții bruște pe piețele financiare. Totuși, spre deosebire de 2008 adaptabilitatea industriei a fost mult mai buna, iar revenirea pieței a fost relativ rapidă.
Momentul actual s-ar putea înscrie și el între cele dificile. Am trecut cu bine peste un obstacol – alegerile prezidențiale, care au îngrijorat în ultima perioadă investitorii, iar acest lucru s-a văzut în piață -, dar mai rămân îngrijorările legate evoluția conflictului din Ucraina, precum și deciziile economice radicale luate la Washington și care impactează întreaga economie globală. În același timp, economia națională se află într-un moment extrem de dificil, cu deficite semnificative, care necesită măsuri fiscale și reforme radicale, care ar putea avea efecte și în piața de capital. Schimbările legislative bruște, blocajele instituționale sau lipsa de predictibilitate în politicile publice, toate influențează negativ încrederea în piață.
Dar fiecare astfel de moment a fost, în același timp, și o lecție. Am învățat să fim mai prudenți, mai pregătiți și mai ancorați în realitate. Dar, poate, cele mai importante două lucruri învățate în astfel de perioade sunt: unu – piața de capital are nevoie de stabilitate, transparență și investitori informați, pentru a putea traversa orice criză și doi – după fiecare perioadă tensionată, piețele revin spectaculos și de cele mai multe ori recuperează rapid pierderile și ceva în plus.
Dar cele mai frumoase?
Horia Gustă: Fiecare pas pe care l-a făcut piața de capital din România pentru a se dezvolta este un moment frumos pentru oricine lucrează în această industrie. De exemplu, un moment special a fost promovarea BVB la statutul de piață emergentă. A fost o confirmare a eforturilor făcute de întregul ecosistem: investitori, administratori, reglementatori și companii listate. Acel moment a adus nu doar validare internațională, ci și o doză importantă de optimism pentru viitorul pieței românești.
Alte momente memorabile pentru mine au fost listările companiilor românești pe bursă. Apogeul a fost listarea Hidroelectrica, un moment istoric nu doar pentru piața de capital de la București, dar din întreaga regiune, care a pus România pe harta investitorilor internaționali și al cărei succes ne-a făcut pe toți mândri că avem o asemenea perlă listată. Memorabilă este și fiecare listare de succes a unei companii românești, pentru că reprezintă o poveste de încredere și asumare. Asemenea momente sunt o dovadă că piața noastră devine tot mai relevantă pentru economia reală.
De asemenea, personal, simt o satisfacție deosebită în perioadele în care fondurile de investiții cresc puternic, pentru că reflectă încrederea populației în aceste instrumente. Când vezi tot mai mulți români care aleg să-și investească economiile prin fonduri, realizezi că eforturile de educație financiară dau roade și că industria noastră contribuie la formarea unei culturi investiționale.
Cum vedeți în prezent BVB și evoluția pieței de capital?
Horia Gustă: Putem spune că, în 2025, piața de capital din România a ajuns la maturitate. Investitorii sunt mai educați, administratorii sunt in continuare profesioniști, iar companiile listate sunt mai deschise către transparență și guvernanță corporativă. Totodată, fondurile de investiții joacă un rol din ce în ce mai activ în susținerea lichidității și în canalizarea economiilor populației către economie.
BVB a făcut pași importanți și a progresat mult în ultimii ani, dar, în același timp, are și mult potențial nevalorificat. Pe de o parte, are o infrastructură modernă, are vizibilitate internațională prin includerea în rândul piețelor emergente și are o diversificare a instrumentelor financiare disponibile. De cealaltă parte, avem nevoie de mai multe listări, inclusiv din partea companiilor de stat și de o cultură investițională mai puternică în rândul populației. BVB trebuie să devină un motor real de finanțare a economiei și un punct de referință pentru antreprenori.
Cum vedeți viitorul BVB? Cum vedeți evolutia pieței fondurilor de investiții?
Horia Gustă: BVB are toate premisele să devină o piață regională relevantă, atât pentru investitori, cât și pentru companiile care caută finanțare, iar eu sunt optimist că așa va fi, pentru că avem resursele, avem expertiza și avem voința de a duce piața de capital românească la următorul nivel. Există interes tot mai mare din partea investitorilor instituționali și un număr în creștere de emitenți care înțeleg avantajele listării, de aceea este esențial ca bursa să continue să atragă companii noi, atât din sectorul privat, cât și din cel de stat.
În ceea ce privește piața fondurilor de investiții, și aici perspectivele sunt foarte bune. Fondurile au devenit deja o opțiune tot mai populară pentru românii care doresc să-și investească economiile într-un mod diversificat și profesionist. Vedem o tendință clară de creștere a interesului pentru investițiile recurente, pentru fondurile sustenabile și pentru produsele care combină tehnologia cu gestionarea eficientă a riscului. Cred că în următorii ani vom asista la o extindere semnificativă a bazei de investitori, dar și la o mai mare integrare a fondurilor în strategia de economisire pe termen lung a populației. Așadar, viitorul este promițător, dar performanța pieței depinde de colaborarea tuturor actorilor implicați – autorități, industrie, mediul privat și investitori.
***