Update articol:

IIB oferă un nou împrumut Agricover Credit IFN, de 10 milioane de euro, pentru susținerea fermelor mici și mijlocii românești

Banca Internațională de Investiții (IIB) a acordat, recent, un împrumut cu o durată de 7 ani societății române Agricover Credit IFN SA destinat finanțării producătorilor agricoli din țară, potrivit unui comunicat de presă al IIB. Creditul este de 10 milioane de euro, potrivit oficialilor  Agricover Credit IFN. 

Agricover Credit IFN SA face parte din holdingul Agricover, unul dintre cei mai mari traderi de produse agricole din România, un furnizor important de materiale pentru producția agricolă, care oferă, de asemenea, servicii financiare și de asigurare pentru agricultori.

Agricover Credit IFN SA este prima și în prezent una dintre principalele instituții financiare specializate în acordarea de împrumuturi producătorilor agricoli. Agricover Credit IFN SA are deja mai mult de 3000 de clienți, predominant fermieri mici și mijlocii.

Fondurile furnizate de IIB vor fi utilizate pentru susținerea activităților în desfășurare și pentru modernizarea echipamentelor agricole ale fermelor mici și mijlocii din România. Acesta este al doilea împrumut acordat de IIB către Agricover Credit IFN SA în scopuri similare.

Denis Rodionov, șeful de creditare și investiții al IIB, a declarat: “Nu este un secret că firmele de agricultură din România, în special cele mici, încă se confruntă cu provocări semnificative în accesarea resurselor financiare, în timp ce agricultura joacă un rol-cheie în economia românească, asigurând până la 25% din locurile de muncă din țară. (…) Linia de credit IIB va crește sustenabilitatea și eficiența firmelor agricole existente, va contribui la apariția de noi companii  și la crearea de locuri de muncă. Acest proiect este pe deplin compatibil cu misiunea noastră ca instituție de dezvoltare”.

Astăzi, România are a cincea cotă în capitalul IIB (7,92%), volumul proiectelor românești în portofoliul de împrumuturi și investiții se ridică acum la 11%, peste 100 milioane de euro. Banca a oferit deja credite pentru diverse proiecte din sectoare precum infrastructura, producția, agricultura, comerțul cu amănuntul și logistica.