Premierul Ilie Bolojan a confirmat că s-a întâlnit de două ori în acest an cu liderul AUR, George Simion, însă a respins afirmațiile potrivit cărora între cei doi ar fi avut loc negocieri politice înaintea votului de învestire a Guvernului Veștea, potrivit Mediafax.
Declarațiile au fost făcute miercuri seară, la Digi24, după ce George Simion a afirmat că a discutat cu mai mulți lideri politici, inclusiv cu Ilie Bolojan, Nicușor Dan și Sorin Grindeanu.
Întrebat dacă afirmațiile liderului AUR sunt reale, Bolojan a confirmat existența întâlnirilor, explicând că acestea s-au înscris în cadrul relațiilor instituționale pe care le-a avut atât ca președinte al Senatului, cât și ulterior.
„Cred că anul acesta m-am întâlnit cu domnul Simion, cred că de două ori. Eu, în condițiile în care, în plan parlamentar, în plan uman, oameni vor să discute cu tine, au voturi în spate, reprezintă categorii de cetățeni care au votat, am căutat să nu jignesc oameni și să am o relație civilizată. Asta am făcut și cât am fost președintele Senatului. Asta am făcut și în această perioadă”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul a precizat că aceeași abordare a avut-o și în relația cu ceilalți lideri ai grupurilor parlamentare.
„Cu toți cei care sunt în Senat, cu liderii de grup, cu cei care au vicepreședinți, am căutat să am o relație civilizată, pentru că asta ține de respectul între oameni și de respectul pentru românii care votează”, a adăugat acesta.
* „Nu au fost negocieri politice”
Ilie Bolojan a insistat că întâlnirile cu George Simion nu au avut ca obiect formarea unei majorități parlamentare sau susținerea Guvernului. „A fost o discuție, pur și simplu, generală, legată de perspective, dar nu au fost niște negocieri politice, pur și simplu un schimb de opinii pe tema asta”, a afirmat premierul.
Întrebat dacă întâlnirea ar fi putut influența poziția AUR în privința votului pentru Guvernul Veștea, Bolojan a respins această ipoteză și a precizat că discuția nu a avut loc în perioada premergătoare votului de învestire. „Nu a avut, deci nu cred că a fost o discuție înainte de Guvernul Veștea. Cred că a fost mai devreme”, a spus premierul.
Declarațiile lui Ilie Bolojan vin după ce liderul AUR, George Simion, a susținut public că a purtat discuții cu mai mulți lideri politici, inclusiv cu Nicușor Dan, Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan, înainte de votul privind învestirea Guvernului Veștea.