Update articol:

Impact Developer & Contractor începe lucrările de construcție la primele 209 apartamente Boreal Plus din Constanța

Impact Developer & Contractor, singurul dezvoltator imobiliar din Romania listat la Bursa de Valori Bucuresti, a inceput lucrarile la primele 3 blocuri din ansamblul rezidential Boreal Plus din nordul Constantei. Contractul de antrepriza in valoare de 9,5 mil. Euro a fost incheiat cu firma de constructii Premium Invest Concept, potrivit unui comunicat.

Initiativa Impact de a vinde o parte (16.806 mp) din terenul alocat proiectului Boreal Plus, catre retailer-ul Kaufland, este o premiera pe piata locala. Aceasta face parte din noua strategie de dezvoltare rezidentiala prin care Impact faciliteaza accesul rezidentilor la cele mai importante servicii de retail si petrecerea timpului liber.

La inceputul lunii septembrie, Boreal Plus a primit  autorizatia de constructie, iar luna aceasta si Kaufland a obtinut aceasta autorizatie, astfel incat ambele proiecte pot incepe lucrarile. In consecinta, Impact Developer & Contractor a ales compania Premium Invest Concept pentru a construi prima etapa a proiectului de blocuri Boreal Plus din Constanta. Valoarea contractului este de 9,5 milioane de lei si prevede lucrarile de constructii necesare predarii la cheie a primei etape a ansamblului.

Cele 3 blocuri au un regim de inaltime de P+8E+etaj tehnic si P+11E+etaj tehnic si includ 209 apartamente, dintre care 58 studiouri, 110 apartamente cu 2 camere si 41 de apartamente cu 3 camere. Concepute pentru a oferi un nivel inalt de confort si relaxare, apartamentele beneficiaza de finisaje premium, suprafete vitrate ample, terase generoase , iar locuintele de la etajele superioare ofera vedere panoramica asupra lacului Siutghiol si spre Marea Neagra. Locatia ansamblului este una bine cotata, fiind la 15 minute de plaja, centrul Constantei sau autostrada A4 si cu o conectivitate buna la centrele de interes ale orasului.

Boreal Plus isi propune sa devina noul standard in materie de proiectare rezidentiala pe piata constanteana, folosind materiale atent selectate si solutii tehnice eficiente, in linie cu politica de sustenabilitate adoptata de Impact in cadrul ansamblurilor dezvoltate in Bucuresti. Astfel, cartierul va avea panouri solare, un sistem de colectare selectiva si gestionare a deseurilor, dar si iluminat eficient, alaturi de infrastructura pentru recuperarea si gestionarea apei uzate.

„Impact Developer&Contractor isi continua in ritm sustinut strategia de expansiune nationala si de diversificare a portofoliului de produse, dand dovada de stabilitate si potential de crestere, aspecte apreciate si de catre agentia Standard&Poor’s, prin ratingul `B-` cu perspectiva stabila acordat recent companiei. Cererea pentru locuinte noi este in crestere in Constanta, iar Boreal are atuuri multiple care  vin in intampinarea celor care isi cauta o locuinta sau un produs investitional. Locatia, calitatea constructiei, designul integrat armonios cu mediul inconjurator precum si gama de facilitati sunt principalele criterii in achizitia unei locuinte. In plus, in perioada pre-sale, exista si avantajul unor preturi speciale de lansare”, a declarat Sorin Apostol, CEO Impact Developer & Contractor.

Ofertele de lansare pornesc de la 55.400 € + TVA pentru unitatile tip studio, 64.300 € + TVA pentru apartamentele cu 2 camere si  87.600 € + TVA pentru apartamentele cu 3 camere.

Dezvoltat pe un teren cu o suprafata de 64.440 de mp,  ansamblul Boreal Plus va include la finalul proiectului 691 de locuinte – 673 de apartamente si 18 vile de lux, 826 locuri de parcare, dintre care 289 vor fi dispuse intr-o parcare etajata (S+P+4E). Boreal Plus vine in intampinarea viitoarei comunitati cu o gama de facilitati de top pentru un stil de viata modern si exclusivist in apropierea litoralului romanesc: spatii verzi ample, ocupand o suprafata de 12.000 mp, parc cu locuri de joaca, teren de sport, locuri de parcare, spatii comerciale si gradinita.

BVBStiri BVB

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (27/11/2020)

Disponibilitate raport consolidat S1 2020

ALRO S.A. (ALR) (27/11/2020)

Vimetco Extrusion furnizor pentru una dintre cele mai sofisticate industrii

VES SA (VESY) (27/11/2020)

Hotarari AGA O & E 26.11.2020