Update articol:

În Alaska, Blinken acuză China că “ameninţă” stabilitatea mondială

Acţiunile Chinei “ameninţă ordinea bazată pe reguli care garantează stabilitatea mondială”, a declarat joi şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, în deschiderea unei întâlniri de două zile cu omologii săi chinezi în Alaska, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Vom discuta despre îngrijorările noastre legate de acţiunile Chinei în Xinjiang”, unde Washingtonul acuză Beijingul de “genocid” împotriva musulmanilor uiguri, “în Hong Kong, Taiwan, despre atacuri cibernetice contra Statelor Unite şi constrângerea economică împotriva aliaţilor noştri”, a adăugat el în faţa celui mai înalt responsabil pentru diplomaţie al Partidului Comunist Chinez, Yang Jiechi, şi a ministrului de externe Wang Yi.

“Fiecare dintre aceste acţiuni ameninţă ordinea bazată pe reguli care garantează stabilitatea mondială. De aceea, nu este vorba doar de probleme interne şi ne simţim obligaţi să discutăm despre acestea”, a adăugat el, ca răspuns la adresa Chinei care susţine că nu sunt de resortul diplomaţiei.

Alături de el, consilierul preşedintelui Joe Biden pentru securitate naţională a ţinut să menţioneze că Statele Unite nu doresc un “conflict” cu China, ci sunt “deschise unei concurenţe dure”.

 

“Vom lupta mereu pentru principiile noastre, pentru poporul nostru şi pentru prietenii noştri”, a avertizat Jake Sullivan la Anchorage.

BVBStiri BVB

ROMCARBON SA (ROCE) (13/04/2021)

Desfasurare conferinta telefonica investitori si analisti 13 Aprilie 2021

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/04/2021)

Ziua Investitorului Bittnet - 15 Aprilie 2021

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (13/04/2021)

VAN la data de 31 martie 2021

ALTUR S.A. (ALT) (13/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA si AGEA din data de 27/28.04.2021

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (13/04/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 06.04.2021 - 12.04.2021