Tribunalul Dolj a respins cererea Corealis, având ca obiect ordonanța președințială – suspendare executare Hotărâri AGEA a SIF Oltenia S.A. nr. 3 și 4 din data de 04.10.2018 (cele referitoare la vânzarea pachetului din BCR), în dosarul nr. 7693/63/2018, aflat pe rolul Tribunalului Dolj, Secția A II-A Civilă, în contradictoriu cu Corealis S.A. Craiova, potrivit SIF OLTENIA. Se poate face apel în 5 zile de la pronunțare.
Hotărârea acționarilor SIF Oltenia să vândă pachetul de 6% din BCR către Erste, pentru 140 de milioane de euro a fost contestată în instanță, potrivit unui raport transmis de SIF Oltenia Bursei de Valori București.
SIF Oltenia a transmis acum câteva luni că a fost citată la Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu Corealis S.A. Craiova, într-un dosar având ca obiect ordonanță președințială-suspendare executare Hotărâri AGEA SIF Oltenia S.A. nr. 3 și 4 din data de 04.10.2018, adică cele referitoare la vânzarea pachetului din BCR.
Într-o vreme, SIF Oltenia era acționarul majoritar al Corealis, însă, presa a scris, în 2010, că a pierdut majoritatea acţiunilor deţinute la Corealis în favoarea a 11 firme aflate, de această dată, în portofoliul personal al şefului SIF Oltenia de atunci, Dinel Staicu, dar controlate prin interpuşi ai acestuia.
După finalizarea tranzacției cu SIF Oltenia, participația Erste Group la BCR crește la 99,88% din capital, restul fiind deţinut de catre foști și actuali angajați ai BCR.