Update articol:

Incendiu cu mari degajări de fum, la o fostă fabrică de ţigarete din Timişoara

Un incendiu a izbucnit joi seară la o hală industrială a fostei fabrici de tutun, deținută de Zaher Iskandarani, de la ieşirea din municipiul Timişoara spre localitatea Săcălaz, existând mari degajări de fum.

Ofiţerul de presă al ISU Timiş, Zorica Mircov, a precizat că nu s-au înregistrat victime, potrivit Agerpres.

În acest moment arde pe suprafaţă de 16.000 mp, a mai spus oficialul ISU.  Focul a pornit, spun surse de la fața locului, dintr-o zonă în care erau depozitate aparate pentru jocuri de noroc.

În hala afectată se află depozitată și o cantitate de azotat de amoniu. ISU Arad a trimis sprijin colegilor din Timiș, transmite pressalert.ro.

 

Fumul degajat de incendiu s-a extins la un mall din apropiere, astfel că persoanele aflate în incinta centrului comercial au fost evacuate, potrivit Antena 3.

“Este o hală industrială cu mai multe compartimentări. Din primele informaţii, incendiul a pornit din încăperea în care erau depozitate mai multe echipamente şi aparatură pentru jocuri de noroc. La faţa locului s-a deplasat Detaşamentul 2 cu o autospecială de stingere, o autoscară de lucru la înălţime, ofiţeri şi 15 subofiţeri”, a precizat sergent major Zorica Mircov.

Locuitorii din zonă au fost avertizaţi printr-un mesaj RO-ALERT să închidă uşile şi ferestrele, să astupe gurile de aerisire şi să oprească funcţionarea instalaţiilor de ventilaţie sau climatizare.

 

BVB | Știri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (21/01/2025)

Erata notificare - rascumparare actiuni proprii 13-17.01.2025

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (21/01/2025)

Hotarari AGOA & AGEA 21.01.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (21/01/2025)

Actualizare cu privire la procedura de selectie a unui AFIA