Update articol:

Industria serviciilor de afaceri a contribuit în 2020 cu 5,4% la realizarea PIB-ului României (studiu)

firme online, Economia digitală Sursa Pixabay

Industria serviciilor de afaceri a contribuit în 2020 cu 5,4% la realizarea Produsului Intern Brut (PIB) al României, clasându-se pe locul al cincilea, după dezvoltare imobiliară (7,7%), construcţii (6,1%), administraţie publică (5,5%) şi retail (5,3%), potrivit celui mai recent studiu ABSL, realizat în colaborare cu PwC.

Potrivit sursei citate de Agerpres, cercetarea prezintă industria serviciilor de afaceri la nivel macroeconomic, dar şi în context european.

“Sectorul serviciilor de business a cunoscut o creştere substanţială de-a lungul timpului, de la o pondere de aproximativ 1,8% în PIB, în 2008, la 3,2% în 2011 şi 5,4% în 2020. Începând din 2011, contribuţia serviciilor de afaceri la PIB-ul României a fost constant mai mare decât media contribuţiei pe care o are acest sector la realizarea PIB-ului Uniunii Europene (de 3% în 2011, respectiv 3,6% în 2019). De asemenea, această industrie are un aport mai mare la PIB-ul României, inclusiv comparativ cu celelalte ţări membre UE în care sectorul este dezvoltat (cum ar fi Slovacia 3,5%, Bulgaria 3,3%, Ungaria 3%, Cehia 2,9%, Polonia 2,8%)”, arată rezultatele studiului, prezentat într-o conferinţă de presă online.

Totodată, în timp ce rata medie anuală de creştere a venitului generat de acest sector în perioada 2011-2019 a fost de 7% în România, rata medie anuală de creştere a PIB-ului a fost de 3,9% în aceeaşi perioadă, conform datelor Eurostat.

De asemenea, din perspectiva altor industrii dependente de industria serviciilor de afaceri, un euro de valoare adaugată produs de industrie, generează între 0,5-0,7 euro suplimentar, prin efecte indirecte, în alte industrii dependente precum real estate, construcţii, avocatură, suport administrativ.

Conform studiului, creşterea sectorului vine în principal de la clienţii existenţi, care şi-au extins şi diversificat proiectele.

“În 2021 am recuperat terenul pierdut în 2020, reluând ritmul de creştere estimat înainte de începerea pandemiei. Pe termen mediu, industria serviciilor de business previzionează o creştere cu 5%, ponderea cea mai mare având-o serviciile de IT, care sunt şi vârful de lance al industriei noastre. Serviciile cu valoare adaugată mare, unde ţara noastră este în urma Poloniei, vor avea un potenţial enorm de creştere în perioada următoare. Dintre ele amintesc servicii legate de automatizări de procese, servicii de analiză de date, servicii financiare complexe, servicii avansate în domeniul achiziţiilor”, a afirmat Ciprian Dan, preşedinte ABSL.

Pentru dezvoltarea viitoare a industriei, reprezentanţii ABSL consideră esenţială pregătirea din timp a următoarei etape de dezvoltare, prin creşterea ponderii serviciilor cu valoare adăugată mare din portofoliul companiilor, atragerea de noi investitori sau procese, dezvoltarea industriei şi în oraşe mai mici, dar şi măsuri concrete pentru adaptarea învăţământului superior la realitatea pieţei. Astfel, rolul Guvernului este esenţial în a sprjini planurile de viitor.

Potrivit studiului, companiile din industrie vor continua să lucreze în sistem hibrid până la finalul acestui an. Cu toate că angajaţii multor companii începuseră să revină la birou câteva zile pe săptămână, noua situaţie epidemiologică determină munca virtuală într-o proporţie mai mare, cu consecinţe legate de pierderea socializării, a culturii organizaţionale şi un efort mai mare pentru asimilarea de cunoştinţe noi prin traininguri online, dar şi cu efecte negative asupra a stării de bine a angajaţilor.

“Situaţia curentă va continua sa aibă impact asupra mediului de afaceri, a industriei noastre şi a industriilor conexe serviciilor pentru afaceri, precum real estate sau cele care activează în proximitatea clădirilor de birouri. Cred că ramura noastră va fi afectată din punct de vedere al investiţiilor şi al proiectelor noi, însă va continua creşterea capacităţilor existente într-un ritm satisfăcător. Reducerea semnificativă a mobilităţii în timpul valului patru ar putea fi o piedică importantă în preluarea de noi procese întrucât, în timpul portării acestora, specialiştii călătoresc pentru predarea cunoştinţelor esenţiale, setarea sistemelor şi a mediului în care urmează sa se desfăşoare activitatea”, explică Cătălin Iorgulescu, vicepreşedinte ABSL.

Conform studiului ABSL în colaborare cu PwC România, dacă este realizată o analiză luând în calcul doar companiile din sector cu o cifră de afaceri mai mare de un milion de euro, cifra de afaceri medie a unei companii este circa 6,3 milioane euro, în timp ce numărul mediu de angajaţi per companie este de 109 persoane.

Astfel, fiecare companie medie nou creată în sectorul serviciilor pentru afaceri poate contribui teoretic la bugetul de stat cu aproximativ 1,5 milioane euro anual (sau 14.000 euro anual per angajat) reprezentând taxe salariale şi alte taxe.

“Datorită expansiunii continue şi a noilor investiţii atrase pe piaţa locală de la an la an, industria de servicii pentru afaceri a avut o creştere importantă a veniturilor, de la circa 4,3 miliarde euro în 2008 la 9 miliarde euro în 2019. Această evoluţie s-a reflectat atât în creşterea numărului de angajaţi cu 75 mii, cât şi într-o contribuţie tot mai mare formarea PIB-ului României. Estimările noastre sunt că sectorul are un potenţial însemnat de creştere în anii următori, cu efecte pozitive pentru întreaga economie”, a declarat Francesca Postolache, vicepreşedinte ABSL.

Industria serviciilor de business a generat în 2019 venituri de peste 9 miliarde euro, având aproximativ 179.000 de angajaţi la nivel naţional şi aproximativ 1.080 de companii înscrise la Ministerul de Finanţe cu coduri CAEN specifice.

“Pentru codurile CAEN 6201 & 6202 ce presupun activităţi de consultanţă în domeniul IT, veniturile înregistrate în 2019 au fost de 5,3 miliarde euro. Aceste servicii au angajat peste 76.000 de persoane în anul respectiv. Microsoft, DB Global Technology, DXC Technology, Rinf Outsourcing Solutions sunt exemple de companii, membre ABSL, cu aceste coduri CAEN”, mai susţin autorii studiului.

Totodată, al doilea sector din punct de vedere al cifrei de afaceri (cel al activităţilor de consultanţă în afaceri şi management cu codul CAEN 7022) a înregistrat în 2019 venituri de 2,4 milioane euro. Printre companiile membre ABSL se numără HP Inc, Hewlett Packard Enterprise, KMG Rompetrol Shared Services Center, Accenture.

Al treilea sector (cel de contabilitate, audit, consultanţă fiscală) cu codul CAEN 6920, a înregistrat venituri de 780 milioane euro în 2019. BAT Global Business Services, PWC, Deloitte, Ernst&Young, KPMG sunt exemple de companii membre ABSL active în acest domeniu.

Sectorul contact centers (cu codul CAEN 8220) contribuie cu 480 milioane la sectorul serviciilor de business. Printre companiile industriei se numără Global Remote Services, Sykes, Telus International, Teleperformance, Vodafone Shared Services Romania.

Studiul privind impactul sectorului serviciilor de afaceri la nivelul întregii economii a fost realizat luând în considerare cele mai recente date disponibile (2019) de pe platforme precum Eurostat, Institutul Naţional de Statistică, TP Catalyst, respectiv Data.Gov.ro.

Asociaţia Business Service Leaders în România (ABSL) este cea mai importantă organizaţie care reprezintă sectorul de business services, adunând în componenţa sa peste 70 de companii care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum Shared Services Center (SSC), Business Process Outsourcing (BPO), Information Technology Outsourcing (ITO), Research and Development (R&D).

Rolul ABSL România este de a susţine expansiunea sectorului de Business Service şi transformarea acestuia într-un vector important al creşterii economice a României. Asociaţia îşi atinge obiectivele prin facilitarea colaborării in cadrul sectorului, realizarea de studii, promovarea sectorului dar şi a oportunităţilor pe care România le oferă şi conlucrarea cu autorităţile în vederea dezvoltării industriei.

Activitatea ABSL este structurată pe mai multe puncte cheie – organizarea de evenimente de schimb de bune practici şi networking (de relationare), realizarea de studii şi ghiduri, promovarea României în relaţia cu investitorii, organizarea de proiecte educaţionale, relaţii guvernamentale.

BVB | Știri BVB

Obligatiuni Autonom Services 2024 (AUT24E) (25/10/2021)

Depunere prospect emisiune obligatiuni spre aprobare ASF

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Inregistrarea la Registrul Comertului a reducerii capitalului social

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (25/10/2021)

Raport privind rezultatele operationale cheie preliminare 9 luni 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (25/10/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 18 - 22 octombrie 2021