Infinity Capital Investments propune repartizarea profitului pe 2024 la Alte rezerve, pentru resurse proprii, în vederea susținerii viitoarelor investiții, pe fondul perspectivelor unui an 2025 plin de incertitudini, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Tensiunile geopolitice existente și perspectivele de intensificare relativă a acestora, cel puțin pe termen scurt, generează preocupări legate de declinul cooperării internaționale și scepticism cu privire la viitorul globalizării. Aceste incertitudini ar urma să aibă impact direct asupra economiei României și să genereze apariția unor oportunități în perioada următoare, arată Infinity.
Potrivit raportului World Economic Outlook update, publicat de Fondul Monetar Internațional în luna ianuarie 2025, este estimată o creștere globală de 3,3%, atât în 2025, cât și în 2026, în mare parte neschimbată față de prognoza World Economic Outlook (WEO) din octombrie 2024, cu o revizuire ascendentă în Statele Unite.
Creșterea PIB-ului global în al treilea trimestru al anului 2024 a fost cu 0,1 puncte procentuale sub cea prevăzută în WEO din octombrie 2024.
Riscul reapariției presiunilor inflaționiste ar putea determina băncile centrale să majoreze ratele dobânzilor de politică monetară și să accentueze divergențele dintre politicile monetare. Ratele dobânzilor menținute la un nivel ridicat pentru o perioada și mai îndelungată ar putea agrava riscurile fiscale, financiare și externe. Un dolar american mai puternic, rezultat din diferențele de dobânda și tarife, printre alți factori, ar putea modifică fluxurile de capital, dezechilibrele globale și ar putea complică deciziile macroeconomice.
În acest context economic local și global, în situațiile financiare întocmite pentru anul 2024, supuse aprobării Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Infinity Capital Investments S.A., convocată pentru dată de 29.04.2025 prima convocare, respectiv 30.04.2025 a două convocare – în cazul în care nu se întrunește cvorumul necesar desfășurării lucrărilor adunării la prima convocare – sunt prezentați următorii indicatori:
În anul 2024, Infinity Capital Investments S.A. a înregistrat un profit net de repartizat în suma de 124.615.270 lei, superior cu 177,76% față de valoarea bugetată pentru anul 2024, determinat, în principal, de încasarea de dividende consistente de la BRD – Groupe Societe Generale S.A. (în suma brută de 57.684.548 lei) și de la OMV Petrom S.A. (în suma brută de 42.041.749 lei). În anul 2024, dividendele încasate de Infinity Capital Investments S.A. de la BRD – Groupe Societe Generale S.A. și OMV Petrom S.A. au reprezentat, cumulat, 59,78% din veniturile Infinity Capital Investments S.A.
Conform Raportului BNR asupra stabilității financiare, deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne continuă să reprezinte unul dintre principalele riscuri sistemice la nivel național. Datele aferente primei părți a anului 2024 indică o adâncire a deficitelor gemene comparativ cu Raportul anterior, iar așteptările sunt că România să înregistreze la sfârșitul anului printre cele mai mari deficite (fiscale și de cont curent) la nivel european, reflectând atât factori de natură structurală, cât și conjuncturali. Riscurile asociate deficitelor gemene pot fi accentuate de nivelul în creștere al datoriei suverane, precum și al datoriei externe.
În acest context, există o probabilitate ridicată că organele executive ale companiilor listate din portofoliul Infinity Capital Investments S.A. fie să nu propună distribuirea de dividende pentru anul 2024, fie să propună un nivel redus al acestora. Această posibilitate ar putea conduce la o diminuare semnificativă a veniturilor estimate de Infinity Capital Investments S.A. din dividende pentru anul 2024, se mai arată în raportul citat.