Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2025 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 4,9%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 2,2%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2024 – aprilie 2025) faţă de precedentele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) a fost 5,0%.
Cele mai semnificative scumpiri au fost consemnate în sectorul serviciilor, care a raportat o creştere a preţurilor de 6,83%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.
În acelaşi interval, preţurile alimentelor s-au majorat cu 5,57%, iar cel al mărfurilor nealimentare cu 3,53%.
La alimente, cele mai mari creșteri s-au înregistrat în acest interval la citrice, cu 12,30%, urmate de fructele proaspete, care și-au majorat prețurile cu 12,28%, și uleiul comestibil cu 9,93%. Prețul margarinei continuă să crească și în aprilie, cu 8,41% față de perioada anterioară. La categoria băuturi alcoolice, prețul berii s-a majorat, în ultimul an, cu 5,34%, iar cel al vinului cu 6,13%. O majorare a tarifelor în aprilie se constată și la cafea cu 9,26%.
În categoria serviciilor, cele mai mari creșteri de prețuri în aprilie 2025 comparativ cu luna similară din 2024 s-au consemnat în cazul călătoriilor cu trenul, prețul biletelor CFR majorându-se de 16,92%. Alte creșteri însemnate în această categorie, pe parcursul unui an, s-au înregistrat la cele de apă, canal și salubritate (12,36%) şi la cele cu serviciile de igienă și cosmetică (13,80%). Reparațiile auto continuă să-și majoreze tarifele, cu 10,51%, o masă la restaurant sau servirea unei cafele s-a scumpit cu 8,19%, iar chiriile au crescut cu 6,77%. În același timp, asistența medicală s-a scumpit cu 9,67%, iar transportul urban și-a majorat tariful cu 4,86%.
Dintre mărfurile nealimentare, vedeta scumpirilor din aprilie este tariful energiei termice care s-a majorat cu 13,63%. Alte majorări ale tarifelor în această categorie au mai fost consemnate la cărți, ziare și reviste cu 7,28%, urmate de țesături, cu 6,78%, detergenți, cu 5,86%, tutun și țigări, cu 5,74%. Și medicamentele și-au majorat prețurile în aprilie cu 3,18%.
În perioada aprilie 2025 – aprilie 2024, singurele scăderi de preţuri au fost înregistrate în cazul mărfurilor alimentare la zahăr (-6,00%) și la cartofi (-4,38%).
Tariful gazelor naturale (plafonate conform OUG 27/2022) a scăzut cu 3,67%, iar la combustibili tarifele s-au redus în aprilie 2025 cu 0,18%. În cazul serviciilor, o scădere importantă a tarifelor a fost înregistrată la serviciile de telefonie (-4,75%).
Aprilie 2025 față de Martie 2025
Preţurile de consum în prima luna a celui de-al doilea trimestru din an comparativ cu luna martie au crescut cu 0,07%. În acest interval, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,83%, cel al mărfurilor nealimentare s-a diminuat cu 0,65%, iar cele ale serviciilor s-au majorat cu 0,48%. Cele mai mari creşteri lunare la mărfurile alimentare s-au înregistrat, ca și în cazul celor anuale, la citrice, cu 3,64%, urmate de cele la fructelor proaspete cu 3,51%. Prețul cafelei s-a majorat cu 1,43%, iar la grupa produselor zaharoase, cu 1,14%. Serviciile aeriene au consemnat creșteri ale tarifelor de 23,83%, urmate de prețul biletelor CFR ce s-au majorat cu 11,71%, și de cele privind apa, canalul și salubritatea, ale căror tarife au crescut cu 1,10%. În rest, sunt creșteri de mai mică importanță. În cazul mărfurilor nealimentare, atât gazele cât și combustibilii s-au ieftinit cu 12,06%, respectiv 2,04%.
Trebuie precizat faptul că, în calculul inflaţiei pentru energie electrică şi gaze s-au luat în considerare prevederile O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare.