Update articol:

ING Bank România a încheiat primul semestru cu un profit brut de 667,4 milioane lei, în scădere cu 29,2%

ING Bank România a încheiat primul semestru cu un profit brut de 667,4 milioane lei, în scădere cu 29,2%
 - poza 1

ING Bank România a încheiat primul semestru cu un profit brut de 667,4 milioane lei, în scădere cu 29,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, potrivit unui comunicat. În primele șase luni ale anului, banca a atras 120.000 de clienți noi, dintre care 50.000 au vârsta sub 24 de ani.

Prima jumătate a anului a adus o creștere echilibrată, la un nivel comparabil cu cel din perioada similară a anului trecut, veniturile totale ajungând la 2,1 miliarde lei, în creștere cu 1,6% față de primul semestru din 2025. Activitatea de creditare și-a menținut dinamica pozitivă, cu o creștere de 14,9% a volumelor, până la un total de 52 miliarde lei, în timp ce depozitele au rămas atractive pentru clienți, înregistrând un avans de 5,4%, până la 72,5 miliarde lei. Într-un context caracterizat de temperarea ritmului de creștere economică și de majorarea taxării sectorului bancar, ING Bank România a încheiat primul semestru cu un profit brut de 667,4 milioane lei, în scădere cu 29,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

„Prima jumătate a anului a marcat un început solid pentru ING Bank România, susținut de o dinamică comercială bună și o performanță financiară reziliență. Ne bucurăm să vedem că experiența pe care o oferim continuă să atragă tot mai mulți români către ING, inclusiv o nouă generație de utilizatori: 50.000 dintre clienții noi atrași în acest semestru au sub 24 de ani.

Totodată, la mijlocul anului am atins un prag important, ajungând la 2 milioane de clienți activi, persoane fizice și juridice, dintr-un total de 2,2 milioane de clienți ai băncii. Acest lucru înseamnă că peste 90% din baza noastră de clienți utilizează în mod activ produsele și serviciile ING, considerându-le relevante pentru viața de zi cu zi. Această creștere a fost obținută organic, prin utilizare constantă și recomandări din partea clienților, într-un model de business care a plasat digitalizarea în centrul experienței bancare”, a declarat Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România.

 ING a mai transmis: „În paralel, ne-am continuat angajamentul de a sprijini tranziția către o economie mai sustenabilă prin finanțări dedicate proiectelor cu impact pozitiv.

Peste 810 milioane euro au fost mobilizate către proiecte care susțin tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon. Finanțările au fost direcționate în principal către îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul imobiliar și către investiții de decarbonizare în domenii-cheie ale economiei. Un exemplu relevant este refinanțarea Delgaz Grid, investițiile aferente urmând să contribuie la reducerea pierderilor din rețea, creșterea stabilității sistemului energetic și integrarea unei ponderi mai mari de energie regenerabilă în infrastructura națională, susținând totodată reziliența sistemului energetic și obiectivele României pentru anul 2030.

În același timp, ne consolidăm rolul pe piețele financiare internaționale prin participarea la tranzacții de referință pentru România. ING Bank a fost unul dintre aranjorii unei emisiuni de obligațiuni suverane în valoare de 4 miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție de acest tip realizată vreodată de România. Structurată în trei tranșe, cu maturități de 5, 10 și 30 de ani, și incluzând o componentă de refinanțare, tranzacția a atras un interes puternic din partea investitorilor internaționali și a contribuit la consolidarea poziției României pe piețele externe.

Implicarea ING în astfel de tranzacții evidențiază rolul băncii ca partener strategic al României pe piețele internaționale de capital, capacitatea de a conecta economia locală la surse globale de lichiditate și contribuția sa la menținerea stabilității financiare și a încrederii investitorilor.”

În prima jumătate a anului, ING a atras încă 120.000 de clienți noi, dintre care aproximativ 43% au ales banca prin programul de recomandări Bring a Friend. Totodată, 95% dintre clienții persoane fizice utilizează activ produsele și serviciile ING, accesând în medie zilnic aplicația Home’Bank, într-un context în care experiența oferită clienților este evaluată constant la un nivel foarte ridicat. Rezultatele confirmă atât gradul ridicat de loialitate al clienților, cât și capacitatea acestora de a recomanda ING mai departe. O pondere importantă a noilor clienți este reprezentată de tinerii cu vârsta sub 24 de ani, majoritatea atrași prin recomandări, un semnal că noile generații aleg o experiență bancară simplă, digitală și relevantă pentru stilul lor de viață.”