Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026, resursele de energie primară au scăzut cu 4,1%, iar cele de energie electrică au crescut cu 1,1%, faţă de perioada similară din 2025, conform Agerpres.
Principalele resurse de energie primară, în intervalul menţionat, au totalizat 15,502 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 656.400 tep faţă de perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2025.
Producţia internă a însumat 7,929 milioane tep, în scădere cu 215.200 tep (-2,6%) faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar importul a fost de 7,572 milioane tep, în scădere cu 441.200 tep (-5,5%).
În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 34,691 miliarde kWh, în creştere cu 369 milioane kWh faţă de primele şase luni din 2025.
Producţia din termocentrale a fost de 7,680 miliarde kWh, în scădere cu 485,2 milioane kWh (-5,9%). Producţia din hidrocentrale a fost de 7,489 miliarde kWh, în creştere cu 1,136 miliarde kWh (+17,9%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 4,530 miliarde kWh, în scădere cu 598,6 milioane kWh (-11,7%).
Producţia din centralele electrice eoliene, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026, a fost de 3,273 miliarde kWh, în creştere cu 268,9 milioane kWh (+9%) faţă de perioada similară a anului trecut, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în primul semestru a fost de 3,259 miliarde kWh, în creştere cu 965,3 milioane kWh (+42,1%) faţă de aceeaşi perioadă.
Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 24,113 miliarde kWh, cu 3,3% mai mic faţă de perioada similară de anul trecut, consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 0,6%, iluminatul public a scăzut cu 4,6%, iar consumul populaţiei s-a redus cu 11,8%.
Datele INS mai arată că exportul de energie electrică a fost de 7,691 miliarde kWh, în creştere cu 789,2 milioane kWh (+11,4%).
Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2,887 miliarde kWh, în creştere cu 405,8 milioane kWh (+16,4%).