Update articol:

Întrevedere Iohannis-Dodon: Preşedintele român a subliniat că drumul european este opţiunea care aduce prosperitate cetăţenilor

Sursa foto: residency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o scurtă întrevedere cu omologul său de la Chişinău, Igor Dodon, în marja participării la sesiunea Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, subliniind că drumul european al Republicii Moldova este singura opţiune de natură să aducă prosperitate cetăţenilor săi, potrivit Agerpres.

„Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat în cadrul întrevederii că, din perspectiva României, drumul european al Republicii Moldova, pe care Bucureştiul îl susţine cu fermitate, este singura opţiune de natură să aducă prosperitate cetăţenilor săi. Totodată, preşedintele României a evidenţiat importanţa menţinerii şi dezvoltării Parteneriatului Strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, ca relaţie specială, strategică şi care trebuie să aibă permanent substanţă”, a informat Administraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat.

Preşedintele român a abordat şi tema conflictului transnistrean, arătând că ţara noastră este „direct interesată de evoluţiile privind acest dosar, având în vedere interesele de securitate” ale României.

„Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că din perspectiva României, care sprijină soluţionarea acestui conflict cu respectarea frontierelor internaţional recunoscute ale Republicii Moldova, este important de evitat orice soluţie care implică federalizarea Republicii Moldova sau altă formulă, care ar afecta vectorul său pro-european”, reiese din comunicat.

Klaus Iohannis a evidenţiat sprijinul pe care România îl acordă Republicii Moldova prin proiectele strategice de interconectare şi prin cele cu impact social pozitiv asupra nivelului de trai al cetăţenilor, finanţate şi derulate de ţara noastră.

Totodată, a făcut apel la valorificarea patrimoniului comun de istorie, cultură şi limbă română, „care nu pot şi nu trebuie în niciun caz să fie negate sau instrumentate politic” în Republica Moldova.

De asemenea, a subliniat importanţa sprijinirii eforturilor actualului guvern de la Chişinău pentru reformarea, europenizarea şi eficientizarea administraţiei, justiţiei şi a altor sectoare.

Preşedintele Republicii Moldova a arătat la rândul său că susţine Parteneriatul Strategic dintre România şi Republica Moldova, dar şi că integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă „o prioritate” pentru el.

El a dat asigurări că nu se intenţionează federalizarea Republicii Moldova ca element în cadrul soluţionării conflictului transnistrean, formula avută în vedere fiind cea a unui statut special.