Update articol:

Inundaţiile din Germania îi vor costa pe asigurători până la 5 miliarde de euro

euro pixabay.com

Inundaţiile catastrofale care au lovit săptămâna trecută vestul Germaniei îi vor costa pe asigurători până la cinci miliarde de euro, a estimat miercuri Asociaţia Asigurătorilor Germani (GDV), relatează AFP, potrivit Agerpres.

“În prezent mizăm pe pierderi asigurate cuprinse între 4 şi 5 miliarde de euro”, a declarat preşedintele GDV, Jorg Asmussen. Aceasta înseamnă că sistemul meteorologic de joasă presiune, pe care meteorologii germani l-au denumit “Bernd”, şi care a afectat în special landul Renania de Nord-Westfalia, este unul din cele mai devastatoare din trecutul recent, a adăugat Asmussen.

GDV subliniază că aproape toţi locuitorii locuinţelor individuale şi locuinţelor colective din Germania sunt protejaţi faţă de riscul de furtună şi grindină, însă doar 46% sunt protejaţi faţă de alte riscuri naturale precum ploile puternice şi inundaţiile.

În plus, există diferenţe semnificative în rândul regiunilor din Germania. Dacă în Renania-Palatinat doar 37% dintre cei asiguraţi sunt acoperiţi faţă de pericolul catastrofelor naturale, în Renania de Nord-Westfalia procentul urcă la 47% pentru ca în landul Baden-Württemberg să ajungă la 94%, în condiţiile în care această acoperire era obligatorie în acest land până în 1993.

Precedentele despăgubiri considerabile pentru daune asigurate au fost înregistrate în august 2002 şi s-au cifrat la 4,65 miliarde de euro după ce râul Elba, din estul Germaniei, şi-a ieşit din matcă, ca urmare a furtunilor violente care au afectat atunci întreaga Europă centrală.

În zonele afectate în această vară, drumurile, podurile, căile ferate şi alte infrastructuri au fost distruse, ceea ce a făcut ca inspectarea şi comunicarea pagubelor să fie în continuare dificile. O nouă estimare a pierderilor va fi publicată săptămâna viitoare, a precizat GDV.

BVBStiri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (03/08/2021)

Rezultate exprimare optiune conform Hotararea nr. 3 AGEA 27.04.2021

TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE (TBK) (03/08/2021)

Convocare AGAE_07/08 Septembrie 2021

TERAPLAST SA (TRP) (03/08/2021)

Hotarare CA din 02.08.2021

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/08/2021)

Conferinta telefonica investitori si analisti - S1 2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (03/08/2021)

Solutionare definitiva litigiu KJK Balkan Holding S.a.r.l