Investițiile strategice în Coridorul de Transport Transcaspic, cunoscut și sub denumirea de Coridorul de Mijloc (Middle Corridor), ar putea accelera semnificativ creșterea economică, crea locuri de muncă și atrage investiții private în Europa și Asia Centrală, relatează agenția Qazinform, citând WAM.
Raportul Grupului Băncii Mondiale, Integration: World-Class Trade Logistics Along the Trans-Caspian Transport Corridor, estimează că volumele comerciale transportate pe această rută s-ar putea mai mult decât tripla până în 2040, în timp ce timpii de tranzit ar putea fi reduși la jumătate. Drept rezultat, PIB-ul regional ar putea crește cu 3,3%, iar numărul locurilor de muncă s-ar putea majora cu încă 2 milioane, până în 2040.
Studiul arată, de asemenea, că asocierea investițiilor în infrastructură cu reforme destinate îmbunătățirii eficienței transporturilor și comerțului ar putea genera beneficii și mai mari. Într-un asemenea scenariu, volumele de mărfuri s-ar putea majora de patru ori, iar timpii de transport ar putea fi reduși cu două treimi până în 2040.
Potrivit raportului, până în 2040 vor fi necesare investiții de peste 25 de miliarde de dolari în infrastructură, în special în rețele feroviare, porturi maritime și drumuri de legătură. Multe dintre proiectele prioritare sunt deja în derulare sau se află în stadii avansate de pregătire în țările situate de-a lungul coridorului.
În plus, raportul estimează că vor mai fi necesare 30 de miliarde de dolari pentru investiții conexe, inclusiv pentru conexiuni rutiere și feroviare cu economiile locale, hub-uri logistice și terminale interioare, material rulant – precum locomotive și vagoane –, echipamente pentru manipularea mărfurilor și sisteme digitale destinate creșterii eficienței transportului de marfă.
Banca Mondială a subliniat că, pe lângă dezvoltarea infrastructurii, îmbunătățirea pe termen lung a competitivității coridorului și amplificarea impactului său economic vor depinde de servicii logistice mai bune, o coordonare instituțională mai puternică și reforme care să eficientizeze transportul transfrontalier și operațiunile comerciale.
Tbilisi Dry Port intenționează să investească până la 55 de milioane de dolari în extinderea Coridorului de Mijloc.