Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, astăzi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care sunt eliminate supra-acciza la carburanţi şi supra-impozitarea contractelor part-time de la 1 ianuarie 2020.
Această reducere în privinţa carburanţilor va însemna că acciza în România va fi mai mică decât minimul impus la nivel european.
La începutul lunii, şeful statului spunea că va promulga aceste măsuri, motivând că trebuie luate pentru a încuraja în ansamblu economia, chiar dacă pe termen scurt au “un oarecare impact bugetar negativ”. “Eliminarea supraaccizei şi o posibilă creştere pentru a îndeplini limita cerută de Comisia Europeană, totuşi, vor duce la o scădere considerabilă a taxării carburanţilor, vorbim de o scădere destul de importantă, eliminând supra-acciza, iar o majorare până la limita cerută de Comisa Europeană este foarte, foarte mică, deci suntem foarte, foarte aproape de acea limită. Sunt convins că Guvernul va reglementa aceste chestiuni”, declara Iohannis, potrivit Agerpres.
Totodată, supra-impozitarea contractelor de muncă cu timp parţial a fost eliminată în vederea aplicării unei baze de calcul pentru contribuţiile sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în funcţie de salariul realizat, nu în funcţie de salariul de bază minim brut pe ţară.
La începutul lunii decembrie, deputatul PNL Robert Sighiartău a spus că eliminarea supraaccizei la carburanți este ”o măsură reparatorie, în respectul românilor”.
”Prețul carburanților va scădea la începutul lui 2020 pentru că supraacciza a fost eliminată!”, a scris liberalul pe Facebook, după ce deputații au adoptat eliminarea supraaccizei la carburanți, cu 280 de voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă”, o abținere.
”Victorie la votul final din Camera Deputaților! Prețul carburanților va scădea la începutul lui 2020 pentru că supraacciza a fost eliminată!
Am reușit să eliminăm o măsură care a făcut viața amară multora dintre dumneavoastră. Astăzi a fost votul decisiv în plenul Camerei Deputaților. Cu majoritate de voturi, Camera a adoptat propunerea noastră legislativă de eliminare a supraaccizei la carburanți.
Consecința va fi că, de la începutul anului viitor, benzina și motorina se vor ieftini. Așa cum s-au ieftinit și după prima eliminare a supraaccizei, în perioada ianuarie-august 2017. Amintiți-vă că în iulie 2017, fără supraacciză, prețurile la benzină și motorină erau printre cele mai ieftine din Uniunea Europeană. Prin urmare, nu sunt niciun fel de motive să fie altfel după o nouă eliminare a supraaccizei.
Este o măsură reparatorie, în respectul românilor. Măsură pentru creșterea încrederii cetățenilor în stat, pentru creșterea nivelului de trai și a economiei”.