Update articol:

Iohannis: Ieşirea din criza economică nu se realizează prin austeritate, ci prin investiţii

Iohannis Sursa foto: Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat marţi că ieşirea din criza economică nu se va realiza prin măsuri de austeritate, ci prin investiţii.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, la Hotel Athenee Palace, o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti.

“Am discutat şi despre cum se vede în UE depăşirea crizei economice şi în acest context aş face o remarcă care cred că este şi interesantă şi importantă pentru români, fiindcă, vineri, după ce s-a terminat şedinţa Consiliului am avut un Euro Summit în format extins, adică am participat cu toţii la Euro Summit, chiar şi statele care nu sunt încă în zona euro şi mi s-a părut foarte aplicată şi foarte interesantă discuţia acolo, fiindcă acum avem posibilitatea să vedem cum s-a gestionat ieşirea din criza economică de acum zece ani şi cum se gestionează acum ieşirea din criza economică. Concluzia cea mai importantă – şi asta vreau să o transmit foarte clar: din această criză, ieşirea nu se realizează prin austeritate, ci prin investiţii”, a spus Iohannis după ce a participat la eveniment, potrivit Agerpres.

El a amintit că în urmă cu zece ani s-a încercat ieşirea din criză prin austeritate, iar rezultatul nu a fost unul bun.

“Cu toţii – şi experţi, şi bancheri, şi politicieni – am învăţat lecţia de acum zece ani şi de data aceasta nu se vor aplica politici de austeritate. Ştiu că există o întreagă discuţie, inclusiv acum în Parlament sunt unii care încearcă să spună că se merge spre soluţii de austeritate. Fals! Nu asta este soluţia. Soluţia este să investim. De aceea am aprobat banii pentru Programul european Next Generation EU, adică programul pentru următoarea generaţie, care în plan naţional se numeşte Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care vine cu bani în economie, cu investiţii în economie. Această criză economică o vom depăşi cheltuind bani, băgând bani în infrastructură, în economia reală şi cu siguranţă vom vedea în foarte scurt timp rezultatele care se vor vedea în lucrări de infrastructură, în proiecte, dar pentru omul de rând se va vedea în buzunar. Este evident că scopul nostru la nivel european este de a produce bunăstare”, a mai spus Iohannis.

Discuţiile, potrivit şefului statului, au vizat gestionarea pandemiei, ultimele concluzii ale Consiliului European din 24-25 iunie, politica globală, felul în care va fi abordată relaţia cu Federaţia Rusă şi cu China.

“Am discutat despre conferinţa despre viitorul Uniunii Europene, care a început, unde voi avea şi eu un eveniment săptămâna viitoare, pentru a avea o dezbatere mai largă şi la noi în ţară. (…) Am discutat puţin despre planurile naţionale de redresare şi rezilienţă, unde şi noi am depus o astfel de aplicaţie şi aşteptăm imediat după pauza de vară să primim un răspuns cred eu pozitiv şi să implementăm acele proiecte”, a adăugat Iohannis.

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (17/09/2021)

Functionarea Unitatii 1 la putere redusa

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 20 si 21 Septembrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Suspendare tranzactionare - 16:36 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera