Update articol:

Iohannis: “În politica externă a României nu e loc pentru experimente discutabile în nume personal, amatorism, gafe diplomatice”

În politica externă a României nu este loc pentru “experimente discutabile în nume personal, amatorism, gafe diplomatice”, a declarat, astăzi, preşedintele Klaus Iohannis.

“Stabilitatea şi predictibilitatea politicii externe a României sunt esenţiale pentru credibilitatea noastră ca actor extern. (…) În politica externă a României nu e loc pentru experimente discutabile în nume personal, amatorism, gafe diplomatice, pentru că toate acestea sunt foarte păguboase pentru interesele şi obiectivele noastre naţionale”, a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea cu şefii de misiuni şi consulii generali, cu prilejul Reuniunii anuale a diplomaţiei române.

El a arătat că de la reuniunea anterioară relaţiile internaţionale nu s-au ameliorat, menţionând că se menţin în continuare riscurile, ameninţările şi provocările, la care s-au adăugat noi evoluţii, unele îngrijorătoare, atât în vecinătatea României, cât şi la nivel global.

Şeful statului a subliniat importanţa anului 2018 pentru România: “Este pentru noi un an important, din cel puţin două perspective. Pe de o parte, 2018 este anul Centenarului României Moderne, care înseamnă pentru noi nu atât analize retrospectiv-istorice, cât, mai ales, proiecţii de viitor. Pe de altă parte, este anul pregătitor al celei mai importante misiuni pe care România o va exercita de când a devenit stat membru al Uniunii Europene – Preşedinţia Consiliului Uniunii, în primul semestru al anului viitor”.

El a punctat, citat de Agerpres, că riscurile, ameninţările şi provocările actuale cer o implicare activă, responsabilă şi inovatoare a reprezentanţilor diplomaţiei române, reamintind că este necesar ca aceştia să acţioneze “viguros şi eficient pentru a contracara aceste evoluţii şi pentru a găsi soluţii durabile, astfel încât obiectivele naţionale ale României să fie realizate, iar românii să fie mai bine protejaţi”.

Şeful statului a afirmat şi că stabilitatea şi predictibilitatea politicii externe a României sunt esenţiale pentru credibilitatea ţării noastre, ca actor extern: “Stabilitatea şi credibilitatea României în politica externă înseamnă şi păstrarea şi apărarea statului de drept, a independenţei justiţiei şi a continuării combaterii corupţiei la acelaşi standard ca şi până acum. Nu este admisibil ca în anul Centenarului să facem paşi înapoi. Acest lucru presupune, înainte de toate, o Românie mai puternică şi mai rezilientă, un stat mai performant, în care democraţia liberală şi statul de drept sunt deplin consolidate, cu o justiţie independentă, un stat care acţionează în slujba tuturor cetăţenilor şi care este capabil să le ofere prosperitate şi siguranţă. Ca preşedinte, voi face tot ce îmi stă în puteri şi în atribuţiile mele constituţionale pentru realizarea acestui ţel”.

BVB | Știri BVB

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (06/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (06/12/2024)

Informare privind autorizatia de antrepozit fiscal

EUR/RON Turbo Long 10/4.45/4.55 (EBEUROTL3) (06/12/2024)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 09 si 10 Decembrie 2024