Fostul preşedinte Ion Iliescu apreciază, ca inginer, ajutorul Inteligenţei Artificiale, dar afirmă că îi va lipsi întotdeauna componenta afectivă, ceea ce o face vulnerabilă. Ca om politic, însă, afirmă că a văzut multă inteligenţă artificială la viaţa sa. ”S-ar putea ca inteligenţa artificială de acum să fie peste inteligenţa naturală a unor indivizi”, crede Ion Iliescu.
Ion Iliescu a fost întrebat, într-un podcast, ce crede despre Inteligenţa Artificială şi a afirmat: ”Tehnologia nu poate suplini talentul şi raţiunea umană, care sunt înzestrări naturale. Tocmai de aceea, unealta aceasta numită „inteligenţă artificială” îşi va îndeplini funcţia numai în termenii a ceea ce e contractual, deci artificial: în comunităţi de lucru, în întreprinderi, în forme de asociere umană, al căror scop este o muncă productivă şi un randament consistent”.
”De asta vă spun că un tip cu adevărat de stânga nu se teme de inteligenţa artificială. Ci va profita de ea ca să arate cât de importate sunt lucrurile care ne fac atât de umani, precum inteligenţa socială, sentimentele noastre, nervii noştri, în definitiv. Omul gândeşte posibilităţi, şi le dă carne şi oase; A.I. gândeşte probabilităţi, poate mai repede şi nu neapărat mai bine decât fiinţa umană. Dar e un calcul care îi va scăpa tot timpul acestei inteligenţe artificiale, cel afectiv”, a mai declarat Iliescu.
Întrebat ce crede despre ChatGPT, Iliescu a declarat: ”Trebuie să îţi spun, ca să ne amuzăm, persoane din apropierea mea l-au întrebat ce crede că aş putea opina despre el. Iar răspunsul lui (a fost că dată fiind orientarea mea către tehnologie, e destul de sigur că l-aş putea plăcea. Prin urmare, mi-a câştigat încrederea”.
”Prefer însă un interlocutor uman, bag de seamă că inteligenţa aceasta artificială nu prea are simţul umorului”, a adăugat Iliescu, potrivit News.ro.