Update articol:
LUDOVIC ORBAN ŞI ANTONEL TĂNASE, ÎN VIZITĂ LA TRANSGAZ

Ion Sterian, Transgaz: “Consumul de gaze al României va crește cu peste 8 miliarde metri cubi în următorii ani, ceea ce face necesară exploatarea gazelor din Marea Neagră cât mai urgent”

Consumul de gaze al României va crește cu peste 8 miliarde metri cubi în următorii ani, ceea ce face necesară exploatarea gazelor din Marea Neagră cât mai urgent, a declarat Ion Sterian, Directorul General al SNTGN Transgaz SA, cu ocazia vizitei la sediul din Bucureşti al companiei a premierului Ludovic Orban, alături de Secretarul General al Guvernului, domnul Antonel Tănase. 

Domnul Sterian a mai adăugat: “Consumul de gaze în România va crește în următorii ani cu peste 8 miliarde metri cubi. În medie, consumul anual este de 10 miliarde metri cubi, ceea ce înseamnă o creștere foarte mare, de circa 80%. (…) Din partea populației sunt cereri de racordare pentru 4,4 miliarde metri cubi, iar pentru centrale electrice prin cogenerare pentru alte 3,5 miliarde metri cubi”.

Cu acest prilej, Prim-Ministrul României, domnul Ludovic Orban, a declarat: “Transgaz are proiecte de investiţii în cursul acestui an în valoare de 1,1 miliarde de euro, proiecte de investiţii extrem de importante, care vizează atingerea unor obiective nu numai de interes naţional, ci şi unor obiective care sunt în beneficiul Uniunii Europene (…). Salut finalizarea unui proiect de suflet – gazoductul Ungheni-Chișinău, care va permite cetățenilor Republicii Moldova să beneficieze de gazul românesc. (…) “. Totodată, Prim-Ministrul României s-a referit și la celelalte
proiecte de dezvoltare extrem de importante de investiții pe care le derulează compania, dând drept exemplu gazoductul Tuzla-Podișor: “(…) Am să mă refer la proiectul de extindere a reţelei prin gazoductul Podişor – Tuzla, cu o lungime de 308 kilometri, care face legătura între zăcământul de gaz pentru care există licenţă de explorare şi exploatarea pentru consorţiul Exxon OMV, un zăcământ extrem de important, deci face legătura între zăcământul de gaz de la Marea Neagră şi conducta BRUA, gazoductul BRUA. Un proiect extrem de important, care reprezintă un angajament din partea noastră că susţinem această investiţie de începere a exploatării gazelor naturale la Marea Neagră, asigurând conectarea zăcămintelor de gaz într-un termen coordonat cu termenul începerii exploatării, cu, practic, reţeaua de transport europeană de gaz natural”.

În urma vizitei de lucru, domnul Prim-Ministru, Ludovic Orban a vorbit și despre
planul de lucrări la dezvoltarea magistralelor de gaze pe care le desfășoară SNTGN Transgaz SA, prin care se urmărește conectarea cât mai multor localități la Sistemul Național de Transport gaze naturale: „Sunt tronsoane cum sunt Pojorâta – Vatra Dornei; Sighetul Marmației – Vișeu – Borșa, tronson de 89 de km, tronsoane care urmăresc conectarea, cum e tronsonul Vaslui – Iași, un tronson de 95 de km, care este aproape finalizat, tronsonul Techirghiol – Pecineaga, Craiova – Segarcea, care este aproape finalizat și, de asemenea, continuarea cu tronsonul Segarcea – Calafat, cu o lungimea de 90 de km. Este aproape finalizat tronsonul de gazoduct care face legătura între Mintia și Brad, permițând, în sfârșit, conectarea la rețeaua de gaz a tuturor localităților din jurul Bradului și de pe traseul gazoductului”.

Prim-Ministrul României s-a referit și la gazoductul BRUA, subliniind importanța europeană a acestui proiect: “Investiţiile Transgaz depăşesc oarecum interesul naţional, este vorba de proiectul BRUA, proiectul BRUA care se desfăşoară pe teritoriul a patru ţări – Bulgaria, România, Ungaria, Austria. Obiectivul BRUA a fost acela de a asigura diversificarea surselor de gaz pentru ţările europene, prin asigurarea legăturii între conducta TAP care aduce gazele din Azerbaidjan cu, să spun, Baumgarten, care este practic un punct de conectare de unde gazul se poate duce în toată reţeaua europeană de gaz. Şi aici pot să vă spun că din discuţiile pe care le-am avut cu domnul director general, pot să vă spun că pe teritoriul României investiţia, prima fază a conductei BRUA, se va finaliza în cursul acestui an, sperăm noi până în 25 noiembrie”.

La rândul său, domnul Antonel Tănase, Secretarul General al Guvernului României –
Autoritatea Publică Tutelară a SNTGN Transgaz SA, a arătat că “la 1 iulie, Executivul a lansat Planul Național de Investiții și Relansare Economică, un proiect pe 10 ani, în valoare de peste 100 de miliarde de euro, context în care Transgaz și-a propus proiecte de extindere a rețelei de peste 17 miliarde de lei până în 2026. Domnul Antonel Tănase a arătat că “numai în anul 2020 sunt recepționate proiecte în valoare de 1,1 miliarde de euro”. Potrivit Secretarului General al Guvernului României, “aproximativ 5,6 milioane de cetățeni români vor beneficia, până în 2026,
de gaze naturale româneşti”.

La sfârșitul alocuțiunilor au urmat întrebările adresate din partea reprezentanților mass-media, domnului Prim-Ministru, Ludovic Orban, domnului Secretar General al Guvernului, Antonel Tănase și domnului Director General al Transgaz, Ion Sterian.
Întâlnirea de lucru s-a desfășurat cu respectarea tuturor normelor de protecție sanitară anti COVID 19, impuse de prevederile legale în vigoare.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) și răspunde de funcționarea acestuia în condiții de calitate, siguranță, eficiența economică și protecție a mediului înconjurător. În îndeplinirea misiunii asumate, compania desfășoară activitatea de transport gaze naturale în conformitate cu prevederile legislației și reglementărilor europene și naționale în vigoare privind transportul gazelor naturale prin conducte.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (26/11/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDMN si EFSA

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Participare si vot electronic la AGA din 26.11.2020

VES SA (VESY) (26/11/2020)

Informatii suplimentare privind operatiunile de capital social

ROMCAB SA (MCAB) (26/11/2020)

Depunere plan de reorganizare