Update articol:

În război cu ministrul Tineretului, Ion Ţiriac a anunţat că renunţă la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis

Fostul tenisman Ion Ţiriac a anunţat, luni, în cadrul unui eveniment organizat la complexul sportiv din Bucureşti care îi poartă numele, că renunţă la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, el precizând că noul conducător trebuie să se dedice tenisului 12 ore pe zi, potrivit Agerpres.

“Pe mine de acum încolo mă întrebaţi ca persoană fizică, Ion Ţiriac. Pentru că luna asta oamenii de la federaţie îşi aleg un alt preşedinte. Sperăm să fie un preşedinte care să fie plătit, să fie prezent la 8 dimineaţa la federaţie şi să plece de la 8 seara. Aşa cum trebuie să fie şi secretarul general, pentru că altfel nu ajungem niciunde”, a menţionat Ţiriac, care este preşedinte din 19 iunie 2019. Întrebat cine ar trebui să fie preşedinte în locul său, Ţiriac a răspuns: “Cel mai nimerit. Domnul Iohannis este ocupat cu preşedinţia ţării, domnul Cîţu e ocupat cu Guvernul… deci ei doi nu au cum, restul nu cunosc pe nimeni”.

Ion Țiriac l-a atacat dur pe ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, după ce acesta din urmă a declarat  că se gândește să sisteze finanțarea tenisului din cauza faptului că toate jucătoarele au refuzat să meargă la Jocurile Olimpice de la Tokyo: “Dacă taie ceva domnul Novak, trebuie să fie ceva ce există. E un om cumsecade, e lefter, nu are doi bani în buznar. Se face că da bani la COSR, noi nu am avut bani să facem zgura la FED Cup. Mai bine s-ar duce la Guvern să ceară milioanele de dolari care ni se cuvin”.

Ministrul Eduard Novak a scris la începutul lunii pe Facebook: “Sunt foarte mâhnit de faptul că toate sportivele din tnis care sunt calificate refuză să participe la Jocurile Olimpice. Această decizie transmite un mesaj toxic pentru tot sportul. Olimpismul este mai presus de orice, iar principiile sale onorează bucuria aflată în efort și valoarea educativă a bunului exemplu. La Jocurile Olimpice participa staruri ale sporturilor care câștigă milioane de euro și care respectă aceste principii. De aceea, este de neînțeles pentru mine decizia sportivelor noastre.

Cu siguranță, vom analiza foarte serios de anul viitor ce programe vom finanța pentru Federația Română de Tenis. Aștept reacția oficială a federației referitor la acest caz”.

 

Pe 1 iulie, Federaţia Română de Tenis a reacţionat la postarea Ministrului Tineretului și Sportului:

“Către,
Ministerul Tineretului si Sportului,
În atenția,
Domnului Ministru Eduard-Carol Novak
Stimate Domnule Ministru,
Federația Română de Tenis a luat la cunoștință postarea dumneavoastră de pe o rețea de socializare cu privire la neparticipare unor sportive din tenis la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, și dorește să facă următoarele precizări.
Prima dintre aceste precizări reprezintă corectarea unei inadvertențe: Nu ”toate sportivele din tenis care sunt calificate refuză să participe la Jocurile Olimpice”. Este vorba doar de sportivele calificate în proba de simplu, pentru că Federația Română de Tenis va fi reprezentată la JO Tokyo 2020 de sportivele Monica Niculescu și Raluca Olaru, calificate în proba de dublu feminin, care vor reprezenta cu mândrie România, și tenisul românesc, la Jocurile Olimpice din Japonia.
Apoi, trebuie spus că tenisul, în ultima perioadă, a devenit unul dintre cele mai profesioniste sporturi la nivel individual. Din acest motiv toți jucătorii și jucătoarele sunt foarte atenți cu programul lor, și cu starea lor de sănătate. Am putea chiar adăuga că jucătoarele, în mod special, sunt foarte atente, mai ales atunci când vine vorba despre probleme fizice.

Astfel, o altă precizare importantă, este aceea că toate cele 4 sportive calificate în proba de simplu la Jocurile Olimpice nu refuză pur și simplu să participe, ci au probleme fizice: fie sunt accidentate, așa cum știți prea bine că este cazul sportivei Simona Halep – care, din păcate pentru ea și pentru tenisul românesc, s-a retras și de la Roland Garros și de la Wimbledon – fie au fost accidentate în perioada recentă și nu sunt complet refăcute și antrenate pentru a se prezenta corespunzător la această competiție cu adevărat specială de la Tokyo.

Să nu uităm, domnule Ministru, că aceste jucătoare au reprezentat țara noastră la nivel internațional ori de câte ori a fost nevoie de ele, inclusiv acum 2 ani, când Romania a jucat fără niciun fel de finanțare din partea MTS în semifinalele Federation Cup, cea mai importantă competiție feminină pe echipe naționale la nivel mondial, și s-a clasat printre primele 4 națiuni ale lumii.

De asemenea, trebuie să amintim și faptul că Federația Română de Tenis nu a fost subvenționată de către MTS sau de statul român timp de peste 3 ani, și, cu toate că s-a insistat pe soluționarea acestei probleme, nu am găsit prea multă înțelegere din partea Ministerului pe care îl conduceți acum dumneavoastră. În plus, trebuie spus că finanțarea primită pentru acest an este mult sub nivelul unei federații moderne și de succes cum este Federația Română de Tenis.

Toate cele de mai sus, coroborate cu restricțiile impuse de Pandemia COVID 19, au adus jucătoarele în situația de a lua aceste decizii, pe care Federația Română de Tenis, preocupată de starea de sănătate a tuturor jucătorilor de tenis din România, le respectă.

Cu deosebită considerație, Comitetul Director al Federației Române de Tenis”

Prezent la evenimentul de la Complexul Sportiv Ion Ţiriac, fost tenisman Ilie Năstase a declarat că nu este interesat de funcţia care va deveni vacantă.

“Eu preşedinte? Nu, Doamne-fereşte, am fost 12 ani preşedinte la federaţie, îmi ajunge. Am dat din viaţa mea 12 ani Federaţiei Române de Tenis şi nu regret. Pentru că această federaţie mi-a dat mult şi mie. La federaţie ca preşedinte trebuie să te sacrifici, eşti zi de zi acolo. Nu eşti plătit… deci nu ştiu care e persoana care să-şi permită treaba asta”, a afirmat Năstase.

Ion Ţiriac a fost ales, la 19 iunie 2019, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, cu 32 de voturi obţinute la Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a forului naţional. La momentul respectiv, el a declarat că va sta în această funcţie doar şase luni, perioadă în care va avea ca obiective schimbarea statutului FRT şi clarificarea situaţiei fondurilor financiare de la MTS.

BVBStiri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (24/09/2021)

Hotarari CA 24.09.2021

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/09/2021)

Infiintarea Filialei Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu-Feldioara

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (24/09/2021)

Raport consolidat - S1 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/09/2021)

Informatii referitoare la desfasurarea AGA din 29 septembrie 2021

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (24/09/2021)

Numire Administratori provizorii