Procedurile privind excluderea celor care au susţinut guvernul propus de Adrian Veştea au început în PNL şi vor fi finalizate după ce noul statut al partidului va fi înregistrat la Tribunalul Bucureşti, a anunţat, marţi, deputatul Ionel Bogdan, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al formaţiunii, potrivit Agerpres.
“Procedurile în Partidul Naţional Liberal au început. Este aprobat un nou statut care urmează să fie înregistrat la Tribunalul Bucureşti, conform normelor legale. Ulterior, vom putea finaliza această procedură. Nu se poate legal. Atâta timp cât aceste excluderi din partid vor fi pe noul statut, el trebuie să fie înregistrat legal la Tribunalul Bucureşti”, a precizat Ionel Bogdan.
În acelaşi timp, Biroul Permanent Naţional a decis să nu mai prelungească interimatele pentru conducerile filialelor: Argeş, Braşov, Călăraşi, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, sectoarele 2, 3, 4 şi 5, cele mai multe dintre acestea fiind conduse de contestatarii care l-au susţinut pe Adrian Veştea.
“A doua discuţie din Biroul Permanent Naţional a fost legată de filialele care intră într-un proces de reorganizare. Aşa cum ştiţi, în urma Congresului, pentru că nu s-au organizat încă alegeri în filialele din ţară, toate filialele au rămas într-un interimat. Toţi preşedinţii de filiale sunt interimari. Avem 49 de filiale”, a explicat Ionel Bogdan.
Potrivit acestuia, filialele enumerate au încălcat deliberat şi repetat deciziile partidului, nu au participat la Congres sau chiar au obstrucţionat participarea delegaţiilor.
“Sunt motive multiple pentru care aceste filiale n-ar fi trebuit să mai aibă prelungit interimatul”, a adăugat deputatul PNL.
Filialele în cauză erau conduse de: Alina Gorghiu – Argeş, Adrian Veştea – Braşov, Hubert Thuma – Ilfov, Ciprian Pandea – Călăraşi, George Scarlat – Galaţi, Toma Petcu – Giurgiu, Ion Iordache – Gorj, Dragoş Soare – Ialomiţa, Monica Anisie – sector 2, Andrei Baciu – sector 3, Ionuţ Stroe – sector 4, Dan Meran – sector 5.
Biroul Permanent Naţional al PNL s-a reunit, marţi, în şedinţă, având pe agendă şi excluderile din partid ale celor care au susţinut Guvernul propus de Adrian Veştea, care nu a întrunit luni în Parlament voturile necesare pentru a fi învestit.
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a declarat, luni, după votul din Parlament, că PNL nu îi mai doreşte pe cei care au trădat încrederea alegătorilor şi au susţinut sau au făcut parte din guvernul propus de Adrian Veştea, iar în următoarele zile vor fi luate “toate deciziile care se cuvin”, dar, până atunci, ar fi “onorabil” ca aceştia să-şi dea demisia.
Congresul Extraordinar al PNL a adoptat, duminică, două rezoluţii – una prevede că participarea membrilor partidului la construcţia unui Guvern cu PSD va genera excluderea lor, iar cealaltă se referă la solicitarea privind demisia din PNL a lui Adrian Veştea, Lucian Bode, Rareş Bogdan, Hubert Thuma şi Alinei Gorghiu.