România trebuie să participe activ la reconstrucția Ucrainei, atât din perspectiva intereselor strategice, cât și a oportunităților economice, a declarat, joi, președintele New Strategy Center România, Ionel Nițu, potrivit Agerpres. Acesta a evidențiat trei proiecte majore de infrastructură care ar putea consolida conectivitatea regională: construirea unui pod peste Dunăre între Isaccea și Orlivka, dezvoltarea unui hub logistic care să integreze porturile de pe Dunăre și realizarea unei conexiuni feroviare între Gdansk și Constanța, prin vestul Ucrainei.
„România are nevoie de o Ucraină predictibilă, prosperă și bine integrată în structurile europene. Nu este în interesul nimănui o Ucraină slăbită economic, fragilă social sau vulnerabilă politic. În schimb, o Ucraină care se reconstruiește, se dezvoltă și își consolidează instituțiile poate deveni un partener important pentru România și pentru întreaga regiune. Această miză strategică, însă, trebuie susținută cu oportunități și proiecte economice concrete. Proximitatea ne oferă un avantaj, dar trebuie să știm să-l folosim”, a declarat Ionel Nițu.
Potrivit acestuia, companiile românești au oportunitatea de a dezvolta parteneriate atât cu firme ucrainene, cât și cu mari companii internaționale care consideră România o posibilă poartă de acces către Ucraina, în special către partea de sud a țării.
Domeniile cu potențial de investiții includ infrastructura, energia, agricultura, industria, apărarea și tehnologia, iar proiectele de reconstrucție ar putea contribui la dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare, crearea de locuri de muncă și extinderea piețelor pentru companiile din regiune.
-
Trei proiecte strategice pentru conectivitatea România – Republica Moldova – Ucraina
Președintele New Strategy Center a subliniat că dezvoltarea infrastructurii trebuie analizată în cadrul triunghiului strategic România – Republica Moldova – Ucraina, astfel încât proiectele să contribuie la o mai bună conectare a țărilor, porturilor și comunităților.
Primul proiect vizează construirea unui pod peste Dunăre între Isaccea și Orlivka, care ar putea îmbunătăți semnificativ legăturile dintre România și sudul Ucrainei, facilitând conectarea acestei regiuni la Uniunea Europeană.
Al doilea proiect presupune dezvoltarea unui hub logistic regional, prin valorificarea complementarității porturilor Galați, Brăila, Reni, Izmail și Giurgiulești.
„Dunărea poate deveni mai mult decât o frontieră naturală, poate fi o adevărată arteră economică care să lege centrul Europei de sudul Ucrainei și de Marea Neagră”, a afirmat Ionel Nițu.
Al treilea proiect propus este realizarea unei conexiuni feroviare între Gdansk, în Polonia, și Constanța, prin vestul Ucrainei.
Un asemenea coridor ar avea atât o importanță economică, prin facilitarea comerțului, cât și una strategică, prin contribuția la mobilitatea militară între regiunea Mării Baltice și cea a Mării Negre.
Ionel Nițu a subliniat că transformarea acestor inițiative în proiecte concrete depinde de capacitatea statelor și companiilor de a coopera și de a lua decizii. „Sunt proiecte ambițioase și sunt doar trei. Cu siguranță dumneavoastră, în cele două zile, veți identifica mult mai multe. […] Depinde de noi, de capacitatea noastră de a coopera și de a lua decizii pentru ca aceste proiecte să le vedeți și transpuse în realitate”, a transmis acesta.
Președintele New Strategy Center a insistat asupra necesității ca dezbaterile privind reconstrucția Ucrainei să genereze inițiative economice și parteneriate concrete. „Îmi doresc ca la finalul acestor două zile să plecăm nu doar cu o mai bună înțelegere a oportunităților, ci și cu proiecte concrete de colaborare. România trebuie să fie parte din reconstrucția Ucrainei, nu doar pentru că suntem vecini, ci pentru că avem un interes comun strategic în succesul acestui proces”, a declarat Ionel Nițu.