Update articol:

Israel-Hamas/ Lovituri israeliene la Rafah, peste 50 de morţi

Israel-Hamas/ Lovituri israeliene la Rafah, peste 50 de morţi
 - poza 1 Harta Gaza

O serie de lovituri aeriene israeliene în cursul nopţii de duminică spre luni la Rafah, un oraş din Fâşia Gaza la frontiera cu Egiptul, au făcut 52 de morţi, potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii al mişcării islamiste Hamas, aflat la putere în Gaza, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Aceste lovituri au lovit 14 case şi trei moschei din diferite zone din Rafah, potrivit guvernului Hamas.


Armata israeliană a afirmat într-un comunicat că “a efectuat o serie de raiduri împotriva unor ţintelor teroriste din sudul Fâşiei Gaza”, adăugând că acestea au fost finalizate.

Comunitatea internaţională şi-a exprimat îngrijorarea după ce, săptămâna trecută, premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat armatei să “pregătească” o ofensivă la Rafah, ultimul refugiu pentru persoanele strămutate din cauza războiului din Fâşia Gaza.

Hamas a avertizat sâmbătă că o ofensivă asupra Rafah ar putea provoca “zeci de mii de morţi şi răniţi”.

BVB | Știri BVB
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (22/07/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (22/07/2026)

Erata - Notificare SSIF BRK Financial Group - rezultate oferta publica de cumparare

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (22/07/2026)

Finalizarea investitiei in extinderea terminalului de cereale Canopus Constanta