Update articol:

Israel-Hamas/Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell avertizează că o ofensivă israeliană în Rafah ar reprezenta o catastrofă umanitară

Israel-Hamas/Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell avertizează că o ofensivă israeliană în Rafah ar reprezenta o catastrofă umanitară
 - poza 1 Josep Borrell/ Sursa foto: Twitter

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a avertizat sâmbătă cu privire la o posibilă ofensivă a armatei israeliene în Rafah, în sudul Fâşiei Gazei, care ar echivala cu “o catastrofă umanitară de nedescris”, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Transmit avertismentul mai multor state membre ale UE, conform căruia o ofensivă israeliană asupra Rafah ar duce la o catastrofă umanitară de nedescris şi la tensiuni grave cu Egiptul”, a spus Josep Borrell într-un mesaj pe contul său X.

“Reluarea negocierilor pentru eliberarea ostaticilor şi suspendarea ostilităţilor este singura modalitate de a evita un masacru”, a adăugat el.

Comunitatea internaţională este îngrijorată după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat armatei să pregătească o ofensivă asupra Rafah, ultimul refugiu al palestinienilor strămutaţi de război din restul Fâşiei Gaza.

La Washington, oficiali americani au declarat că nu au văzut pregătiri care să sugereze o “ofensivă majoră” sau “iminentă”, avertizând în acelaşi timp asupra unui “dezastru” şi temându-se de un scenariu similar celui care s-a desfăşurat în nordul Fâşiei Gaza.

Hamas a avertizat sâmbătă că o ofensivă asupra Rafah ar putea provoca “zeci de mii de morţi şi răniţi”.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.