Update articol:

Israel: Procuroarea generală trage un semnal de alarmă asupra “destructurării” instituţiilor democratice

Israel

Procuroarea generală a Israelului a avertizat luni împotriva unui recul democratic în Israel, unde parlamentul examinează un proiect de dizolvare care ar putea duce la alegeri anticipate, relatează AFP.

De când guvernul condus de Benjamin Netanyahu a fost format la sfârşitul anului 2022, Gali Baharav-Miara contestă legalitatea unor decizii ale acestuia şi, în consecinţă, face obiectul unei proceduri de destituire iniţiate de executiv.

“Pe măsură ce se apropie sfârşitul mandatului actualului Knesset, a început o cursă pentru demontarea instituţiilor democratice”, a declarat ea îngrijorată în cadrul unei conferinţe a Baroului israelian la Eilat (sud).

Baharav-Miara, care este şi consilier juridic al guvernului, a atras atenţia asupra a două proiecte de lege.

Primul vizează reducerea atribuţiilor procurorului general, prin crearea unui post similar, al cărui titular ar fi numit exclusiv de ministrul justiţiei.

Cel de-al doilea i-ar conferi mai multe competenţe ministrului securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir (extrema dreaptă).

Dacă aceste două texte vor fi adoptate, “sistemul de aplicare a legii în Statul Israel îşi va schimba complet natura”, a avertizat ea, potrivit unui comunicat al biroului său.

Gali Baharav-Miara a deplâns şi faptul că guvernul “recurge la nerespectarea hotărârilor judecătoreşti” ale Curţii Supreme.

Procuroarea generală se referea în special la lipsa de reacţie a guvernului în urma unei hotărâri a Curţii Supreme din 2024, care obliga statul să aplice sancţiuni evreilor ultraortodocşi care se opun recrutării.

“Şeful Statului Major cere soldaţi şi nu mai este posibil de ignorat” aceasta, a declarat procuroarea generală. “Statul nu poate ignora legea care impune serviciul militar obligatoriu pentru toţi, nici încălcarea principiului egalităţii”, a adăugat ea.

Israelul desfăşoară din martie operaţiuni militare de amploare în Liban împotriva grupării pro-iraniene Hezbollah, iar de peste doi ani în Fâşia Gaza, unde luptă împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas. AGERPRES

BVB | Știri BVB
Electro-Alfa International S.A. (EAI) (29/05/2026)

Hotararile AGOA si AGEA din data de 29.05.2026

ALRO S.A. (ALR) (29/05/2026)

Amendament la raportul curent nr. 21 din 29.05.2026