Update articol:

Israelul şi Ciprul au convenit un cadru de soluţionare a disputei privind zăcămintele maritime de gaze

Israel

Israelul şi Ciprul au ajuns la o înţelegere privind rezervele de gaz aflate de ambele părţi ale frontierei lor maritime, transmite Reuters.

Anunţul făcut de Natasa Pilides, ministru al energiei, comerţului şi industriei în guvernul de la Nicosia, arată că s-a făcut un pas către soluţionarea unui impas care durează de nouă ani. Exploatarea câmpului gazifer Aphrodite din apele cipriote a fost blocată de faptul că o mică parte din zăcământ se află în zona maritimă israeliană.

Pilides a declarat că a convenit cu omologul ei israelian, Yuval Steinitz, un cadru de rezolvare a disputei, iar companiilor implicate în proiect li se vor transmite instrucţiuni. “Cadrul va fi stabilit într-o scrisoare comună aflată în curs de redactare. Suntem satisfăcuţi că am ajuns în acest punct după nouă ani de discuţii”, le-a spus ea reporterilor.

Steinitz s-a aflat în Cipru pentru semnarea unui memorandum de înţelegere privind un alt proiect.

Ciprul a acordat în 2019 concesiunea de exploatare a câmpului Aphrodite pe 25 de ani companiilor Noble Energy, Shell şi Delek Drilling. Zăcământul este estimat la 110 miliarde de metri cubi de gaz, din care aproximativ 10% se află de partea israeliană a frontierei din Marea Mediterană. Israelul a susţinut că lucrările nu pot începe decât după încheierea unui acord.

BVBStiri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (24/09/2021)

Hotarari CA 24.09.2021

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/09/2021)

Infiintarea Filialei Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu-Feldioara

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (24/09/2021)

Raport consolidat - S1 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/09/2021)

Informatii referitoare la desfasurarea AGA din 29 septembrie 2021

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (24/09/2021)

Numire Administratori provizorii