Update articol:

Italia previzionează un declin al economiei de 9% anul acesta şi un avans de peste 5% anul viitor (Reuters)

Sursa Pixabay

Italia se aşteaptă la un declin al economiei de 9% anul acesta, urmat de un avans de peste 5% anul viitor, au declarat pentru Reuters surse guvernamentale, potrivit Agerpres.

În aprilie, Executivul de la Roma previziona o scădere de 8% în 2020 şi o creştere de 4,7% în 2021.

Noile estimări, alături de cele privind evoluţia finanţelor publice, vor fi publicate săptămâna viitoare, şi vor fi incluse în proiectul de buget pe 2021 care trebuie prezentat Comisiei Europene la mijlocul lunii octombrie.

A treia economie a zonei euro nu a mai înregistrat o creştere anuală de 5% de peste 40 de ani.

Noile prognoze nu încorporează planificatele măsuri expansioniste care vor fi finanţate din Fondul european de redresare, susţin sursele.

Şefii de stat şi de guvern din statele UE au convenit în iulie asupra emiterii de datorie comună pentru constituirea unui fond de redresare post-pandemie în valoarea de 750 de miliarde de euro, din care 390 de miliarde vor fi accesate de statele membre ca subvenţii şi 360 de miliarde ca împrumuturi.

Executivul de la Roma se aşteaptă că va obţine din acest fond împrumuturi şi subvenţii de 209 miliarde de euro.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (Istat), în trimestrul doi din 2020 economia Italiei a înregistrat un declin de 12,4%, uşor mai redus decât se aştepta Guvernul.

Luna trecută, autorităţile italiene au aprobat un nou pachet de stimulare, menit să ajute economia să depăşească efectele pandemiei, în valoare de 25 miliarde de euro. Noul pachet vine în plus faţă de măsurile adoptate deja de Guvernul de la Roma pentru sprijinirea companiilor şi afacerilor, în valoare de aproximativ 75 miliarde de euro.

Cheltuielile suplimentare vor necesita noi împrumuturi şi vor duce la un deficit bugetar de peste 11% din PIB, faţă de 10,4% din PIB, previzionat în aprilie de autorităţile de la Roma. Datoria publică ca procent din PIB ar urma să crească la aproape 160% anul acesta.

BVBStiri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/10/2020)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

COMPA S. A. (CMP) (27/10/2020)

Solicitare completare ordine de zi AGAE 12-13.11.2020 - versiunea in engleza

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2020)

Documente suport AGOA & AGEA din 26.11.2020

TERAPLAST SA (TRP) (26/10/2020)

Raport trimestrul 3 2020