Update articol:

Iulian Fota, mesaj pentru Ludovic Orban: Este obligația dumneavoastră istorică să gestionați corespunzător, adică competent, criza în care România se află în acest moment

Foto Facebook Foto Facebook

Fostul consilier prezidențial Iulian Fota îi transmite în această dimineaţă un mesaj premierului desemnat Ludovic Orban, spunându-i că, în acest moment, România este o țară degenerată, neputincioasă, în involuție, în criză, pentru că avem crize structurale în mai multe domenii foarte importante, de la economie (criză bugetară) până la siguranță cetățeanului și securitate națională,  iar PNL are nevoie de un program de criză pentru un an de zile.

Iulian Fota scrie:   

“Mesaj pentru Ludovic Orban! Domnule Premier desemnat,

Strategia este un efort intelectual. Dacă gândești greșit poți să ai cele mai bune resurse din lume, vei da greș. Cum s-a întâmplat cu cea mai bine dotată armată din lume, cea americană, în Irak, în 2004-2005.

Dacă gândiți corect, puteți guverna în următorii cinci ani. Mai ales că aveți o nucleară în mâna și o puteți folosi. Și nici un partid politic nu va va putea nega sau respinge, fără să-și asume un risc major.

Iar această nucleară este însăși starea jalnică în care se află România după șapte ani de guvernare PSD. România este o țară degenerată, neputincioasă, în involuție, în criză, pentru că avem crize structurale în mai multe domenii foarte importante, de la economie (criză bugetară) până la siguranță cetățeanului și securitate națională. Experții PNL pot ușor veni cu o radiografie pe care să nu o poată nimeni nega. Nici măcar PSD. Iar ulterior să decidă fiecare ce vrea. Pun umărul la salvarea Țării sau îi pun și ei o piedică?

Și chiar dacă clasa politică, în iresponsabilitatea ei, va respinge un astfel de verdict, istoria îi va face dreptate lui Ludovic Orban. Pentru că în felul acesta el ar fi de partea corectă a istoriei. Pentru că România chiar este o țară în criză. Avem atâta cazuistică să demonstrăm asta. Ultima dovadă, chiar raportul MCV. Și în zona asta suntem ultimii în UE. Dacă nici asta nu este semn de criză ?

Aveți nevoie de un PROGRAM DE CRIZĂ !!!, pentru un an de zile. Asta este obligația Dvs. istorică, să gestionați corespunzător, adică competent, criză în care România se află în acest moment. Iar odată criză rezolvată putem discuta de relansarea țării, programul politic de termen mediu , 2020-2024.

P.S. Și mai aveți și o obligație politică, ca șef al unui partid renăscut din valurile tulburi ale lui decembrie 1989. Să nu lăsați să moară mesajele Revoluției din decembrie 1989, atât cele de la București cât și cel de la Timișoara. Aduceți-vă aminte cum la începutul lui 1990, ca tineri entuziaști , strigam împreună “liberali și țărăniști, dați-i jos pe comuniști”. Din păcate trăim o epocă în care PNȚCD-ul a murit iar foști-comuniști inaugurează statuia lui Ion C. Brătianu. Pentru că este însuși creatorul statului român modern PNL are obligația istorică să ducă mai departe steagul libertății, al democrației și al europenităţii românilor. Azi, mai mult ca oricând, puteți fi salvatorul Țării sau groparul ei!”

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (20/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

TERAPLAST SA (TRP) (20/10/2020)

Detalii teleconferinta T3/2020

Sphera Franchise Group (SFG) (20/10/2020)

Incheierea actelor juridice cu partile afiliate