Categories: Fără categorie

Iulian Iancu, numit în Comitetul de Reglementare al ANRE

Plenul Parlamentului a decis, miercuri, numirea fostului deputat PSD Iulian Iancu în funcţia de membru al Comitetului de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

S-au înregistrat 224 de voturi ”pentru” şi 86 ”împotrivă”. Votul a fost secret, cu buletine.

În 3 mai, Parlamentul a decis vacantarea unui post de membru în Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, după demisia lui Alexandru Stănescu.

În 3 martie, Stănescu a anunţat că demisionează, pe motiv că vrea să se dedice unor proiecte care îi solicită “întreaga” implicare. Ulterior, în 16 martie, Curtea Constituţională a României a decis, după ce fusese sesizată de USR, că a fost neconstituţională numirea lui Alexandru Stănescu în funcţia de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE.

Acum câteva luni, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat public că a cerut verificarea de către serviciile de informaţii a lui Iulian Iancu, pentru a vedea dacă sunt probleme care pot afecta siguranța națională. Georgian Pop, fostul său coleg de partid și fost șef al Comisiei de Control al activității SRI, afirma în 2008, potrivit Wikileaks, că Iulian Iancu este „cumpărat de Gazprom”, dar afirmația nu a fost niciodată probată în public. Potrivit surselor noastre, avizul serviciilor în cazul lui Iulian Iancu a fost pozitiv.

În luna martie, când a fost nominalizat de PSD pentru o funcție de conducere în ANRE, în locul lui Alexandru Stănescu, Iulian Iancu ne-a spus: “Este onorantă nominalizarea mea, de către colegii din PSD, pentru o funcție de conducere în ANRE. Reglementatorul are o serie de misiuni dificile în perioada ce urmează. Tot ce îmi doresc este să contribui cu toata priceperea în primul rând la securitatea energetică a României și totodată la relansarea programului de independență energetică a țării .

Nu pot decât să regret că nu am dat atenție și nu am reacționat mai ferm atunci când această minciună a fost aruncată interesat prima oară pe piață, dar niciodată nu e prea târziu pentru adevăr.

Din păcate am fost obligat să demonstrez acest neadevăr printr-o decizie a instanțelor judecătorești. Odată demonstrat prin instanță, eu am considerat subiectul închis”.

Iulian Iancu este un expert binecunoscut în domeniul energiei. Din 2004 până în 2020 a ocupat funcția de deputat, fiind președinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților. În prezent, Iulian Iancu este președintele CNR-CME Consiliul Mondial al Energiei, fiind reales în cursul lunii februarie pentru un mandat de încă trei ani.

În anul 2019, Tribunalul Bucureşti a decis ca preşedintele PNL Ludovic Orban să-i achite deputatului PSD Iulian Iancu 20.000 de lei.

Deputatul PSD Iulian Iancu l-a dat în judecată la Tribunalul București pe fostul președinte PNL, Ludovic Orban după ce liderul liberalilor l-a acuzat pe parlamentarul social-democrat că ar reprezenta interesele Rusiei și ale  companiei Gazprom în România.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

8 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

8 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

9 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

9 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

9 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More