Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Casa Albă, că situaţia din Iran „nu este un război”, în contextul nemulţumirilor manifestate de alegătorii americani înaintea unor importante alegeri legislative. El a afirmat, de asemenea, că tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz a revenit „aproape” la normal, relatează AFP, potrivit Agerpres.
În timp ce, potrivit Wall Street Journal, preşedintele Donald Trump ar lua în considerare posibilitatea de a declara pur şi simplu sfârşitul conflictului, vicepreşedintele a ţinut să minimalizeze ostilităţile.
“Nu aş numi asta un război. În acest moment nu există schimb de focuri”, a declarat el, în contextul în care Statele Unite au lovit ţinte iraniene de două ori în ultimele zile.
Unul dintre aceste atacuri, pe care Iranul a promis că îl va răzbuna, a ucis patru persoane aflate la o nuntă.
“Presa de stat iraniană nu a relatat cu adevărat într-un mod fiabil despre ceea ce s-a întâmplat în acest conflict până acum, aşa că sunt extrem de sceptic în această privinţă”, a spus JD Vance, ca răspuns la o întrebare despre acest atac, adăugând că Statele Unite desfăşoară, cu toate acestea, “o anchetă amănunţită”.
Pe de altă parte, republicanul de 42 de ani a refuzat să se pronunţe asupra unei eventuale date de încheiere a ostilităţilor, deşi la începutul conflictului, în urmă cu şase luni, Donald Trump vorbise despre o durată maximă de câteva săptămâni.
Guvernul american insistă foarte mult în ultimele zile pe reluarea puternică, în opinia sa, a tranzitului prin strâmtoarea strategică Ormuz, iar JD Vance a mers în aceeaşi direcţie.
“Dacă ne întoarcem cu trei luni în urmă, în ceea ce priveşte petrolul şi gazele care ieşeau din Strâmtoarea Ormuz din cauza ameninţărilor iraniene, nu era aproape nimic. Acum, ne-am întors aproape la situaţia de dinaintea conflictului”, a afirmat vicepreşedintele american.
“Avem un mare control asupra Strâmtorii Ormuz. Lăsăm să treacă 30, 40 de nave pe noapte”, a dat asigurări, la rândul său, Donald Trump, într-un interviu acordat canalului conservator britanic GB News, difuzat joi.
Secretarul american al Energiei menţionase luni o cifră de 17 milioane de barili de petrol care au tranzitat prin această strâmtoare foarte disputată, iar Donald Trump a distribuit pe reţeaua sa Truth Social un grafic care indica 18 milioane de barili zilnic, o cifră apropiată, în opinia sa, de cea de 20 de milioane de dinaintea războiului.
Traficul navelor cu materii prime (hidrocarburi, dar şi îngrăşăminte şi minerale) a scăzut vertiginos la o medie de 10 tranzitări pe zi după blocarea strâmtorii de către Teheran pe 1 martie, faţă de o medie de 95 de tranzitări zilnice în februarie, conform unei analize AFP a datelor oferite de platforma de urmărire a fluxurilor maritime Kpler.
Semnarea unui acord între Washington şi Teheran la jumătatea lunii iunie pentru negocieri de pace a permis o redresare temporară la 36 de tranzitări pe zi, înainte de o nouă scădere la 15 tranzitări între reluarea confruntărilor pe 8 iulie şi 22 august.
Din 8 iulie, două treimi din tranzitări au devenit “fantomă” sau necunoscute, faţă de mai puţin de 1% înainte de război, potrivit Kpler. Este vorba despre nave reperate de o parte şi de alta a strâmtorii, dar al căror itinerar exact nu poate fi confirmat din cauza lipsei de date suficiente (transpondere dezactivate, semnale bruiate, imagini satelit lipsă).