“Vom solicita ferm, clar, menţinerea salariului minim pe economie pentru anul 2027. Ne comportăm ca şi cum suntem într-o economie în creştere. Ca şi cum suntem într-o economie care funcţionează în acest moment, ca şi cum sectoarele de activitate se întrec în creşteri şi nu luăm în seamă, de fapt, situaţia economică precară, teribilă, din acest moment. O creştere a salariului minim pe economie va însemna o adâncire, de fapt, a crizei. Va însemna că statul va stoarce în continuare bani de la mediul privat”, a afirmat Jianu, potrivit Agerpres.
Acesta a susţinut că majorarea salariului minim trebuie analizată în raport cu productivitatea şi cu evoluţia indicatorilor economici.
“Cum stimulăm companiile să mai angajeze oameni, cum stimulăm creşterea salariului minim pe economie? Nu trebuie să venim să majorăm, din pix, indiferent de productivitate, indiferent de situaţia economică, indiferent dacă au crescut indicatorii macroeconomici. Acum nu ne mai legăm de acea formulă, că nu ne convine, care arată că salariul mediu nu a mai crescut în acest an, că s-au pierdut locuri de muncă, productivitatea a scăzut din cauza costurilor uriaşe. (…) Nu avem niciun fel de discuţie serioasă în acest sens, ci din pix punem: salariul minim pe economie trebuie să fie – şi parcă e o licitaţie aşa asupra salariului minim. Spune unul 5.000, 6.000, 7.000, n-are importanţă. Nu ţinem seama de niciun indicator economic”, a declarat preşedintele IMM România.
Potrivit acestuia, o creştere a salariului minim cu 300 de lei ar aduce angajaţilor doar 100 de lei în plus la salariul net, cea mai mare parte a costului suplimentar fiind reprezentată de taxe şi contribuţii.
“Din analiza noastră, de la un anumit prag încolo, dacă mărim, de exemplu, cu 300 de lei şi ajungem la un cost de 4.729 de lei, statul ia 68% din acea diferenţă de 300 de lei. Statul ia 212 lei şi angajatul ia 100 de lei. De ce? Pentru că se modifică o serie de deduceri personale de la o anumită rată în sus şi ajunge statul să câştige mai mult”, a explicat Jianu.
În opinia sa, discuţiile ar trebui să vizeze în primul rând reducerea fiscalităţii pe muncă.
“Noi am analizat şi o serie de soluţii, nu le-am pus în materialul de faţă tocmai pentru a nu fi neapărat speculate într-un fel sau în altul, dar sunt trei tipuri de soluţii pe care noi le-am identificat. Fie scădem această impozitare împovărătoare pe forţa de muncă cu un anumit procent şi începem o discuţie serioasă patronate, sindicate şi guvern în acest sens, fie creştem acea sumă deductibilă de la 200 de lei, atenţie, sumă la care se discută acum să se renunţe în acest moment, fie o creştem spre 400 de lei tocmai pentru a creşte netul şi a ajunge mai mulţi bani la oameni, fie începem să discutăm serios despre ceea ce înseamnă o impozitare diferenţiată pe salariile minime”, a precizat acesta.
Preşedintele IMM România a solicitat, totodată, un dialog cu partenerii sociali, bazat pe analize privind efectele majorării salariului minim şi ale reducerii fiscalităţii.
“Solicităm Guvernului o analiză comparativă şi un dialog real cu partenerii sociali privind cele două instrumente de politică publică, şi anume majorarea salariului minim pe economie şi reducerea fiscalităţii pe muncă. Considerăm că trebuie îndeplinite simultan cele trei obiective, salarii nete mai mari pentru angajaţi, dar şi menţinerea competitivităţii şi a capacităţii de investiţie a companiilor, precum şi un sistem fiscal predictibil şi sustenabil pentru bugetul de stat”, a afirmat Jianu.
El a atras atenţia şi asupra riscului pierderii unui număr tot mai mare de locuri de muncă.
“Consecinţa e că vom adânci această criză economică, din ce în ce mai multe firme se vor închide şi avem deja peste 125.000 de firme în primele 8 luni care s-au închis. (…) Eu cred că ne ducem spre 100.000 de locuri de muncă pierdute în acest an şi nu vedem ieşirea”, a susţinut reprezentantul IMM România.
Jianu a anunţat că organizaţia va prezenta Guvernului analiza privind impactul majorării salariului minim şi că subiectul va fi abordat şi în cadrul unei întâlniri programate miercuri cu ministrul Muncii.
“Analizele pe care le-am prezentat în faţa dumneavoastră sunt analizele pe care le vom prezenta şi la Guvern. (…) Mâine dimineaţă avem o întâlnire cu ministrul Muncii pe diverse alte teme, dar o să prezentăm şi poziţia noastră în acest sens”, a declarat acesta.
Potrivit analizei de impact prezentate marţi de IMM România, majorarea salariului minim brut cu 300 de lei, de la 4.325 la 4.625 de lei, ar determina creşterea salariului net cu numai 100 de lei, în timp ce costul total suportat de angajator ar urca cu 311 lei lunar. Calculele au fost realizate în ipoteza expirării, la 31 decembrie 2026, a facilităţii fiscale de 200 de lei aplicabile salariului minim.