Update articol:

Johan Meyer, FP:  O fuziune CE Oltenia – Hidroelectrica ar anula șansele listării Hidroelectrica

Johan Meyer, FP Johan Meyer, FP

Legalitatea propunerii de fuziune între Hidroelectrica și CE Oltenia este foarte discutabilă, consideră Johan Meyer, managerul Fondului Proprietatea, acționar la ambele companii energetice.

Domnia sa a comentat: “O alăturare de companii de această natură ar genera îngrijorări privind un posibil ajutor de stat și ar fi anti-competitivă.

În al doilea rând, simpla transferare a profitului Hidroelectrica către CE Oltenia nu reprezintă o soluție pentru redresarea acestei ultime companii. CE Oltenia se găsește într-o situație nefericită, neputând să platească certificatele verzi și are nevoie de o restructurare profundă, care să aibă loc cât mai curând. Altfel viitorul său va fi sever afectat.”

Fuziunea celor două companii nu are sens din perspectivă economică, pentru că acestea se află pe nivele complet diferite de profitabilitate și eficiență, a mai spus Johan Meyer: “Ca atare, o fuziune nu ar face decât să reducă performanța Hidroelectrica, anulând practic șansele companiei de a fi listată pe bursă. Niciun acționar rațional nu ar susține vreodată o asemenea distrugere de valoare. Mai mult decât atât, contribuția Hidroelectrica la bugetul de stat prin impozitul pe profit și dividendele plătite ar fi redusă semnificativ, poate chiar ar dispărea complet, provocând o gaură foarte mare în deficitul bugetar. “

Fondul Proprietatea arată că nu a primit nicio informare oficială din partea Ministerului Energiei cu privire la această intenție până în prezent. Mai mult decât atât, nu avem cunoștință să fi fost discutat acest subiect la nivelul consiliilor de administrație ale celor două companii, a transmis Johan Meyer, adăugând: “Cărbunele și hidroenergia nu pot produce același nivel de profit, iar reunirea lor într-o singură companie nu este cu siguranță o soluție pentru supraviețuirea generării de energie pe bază de cărbune de-a lungul așa-numitei perioade de tranziție energetice, estimată să dureze pentru următoarele două sau trei decenii.

Niciuna dintre cele două companii, dar nici statul, sectorul energetic din România sau consumatorii români, care sunt proprietarii finali ai acestor active, nu vor avea niciun fel de beneficii din întârzierea restructurării CE Oltenia pe seama reducerii profitabilității Hidroelectrica.”

Statul trebuie să asigure mixul energetic, iar o variantă luată în calcul este fuziunea dintre Hidroelectrica și Complexul Energetic Oltenia, după răscumpărarea pachetelor deținute de Fondul Proprietatea în cele două companii, după cum a spus, recent, Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei.