Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzComisia de afaceri juridice a Parlamentului European (JURI) a respins luni candidatura Rovanei Plumb pentru postul de comisar european pentru transporturi, au declarat pentru AGERPRES surse de la Bruxelles.
Împotriva candidaturii Rovanei Plumb au fost 13 voturi, iar în favoarea sa şapte voturi.
De asemenea, JURI a respins şi candidatura comisarului european desemnat pentru vecinătate şi politică de extindere, Laszlo Trocsanyi. Contra acestei candidaturi au votat 12 eurodeputaţi, iar pentru – nouă.
Preşedintele JURI, Lucy Nethsingha (grupul Renew Europe), îi va trimite o scrisoare preşedintelui Parlamentului european, David Sassoli, în care va prezenta poziţia acestei comisii faţă de candidaţii Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi.
Comisia JURI recomandase joi ca procedura de validare să fie suspendată în cazul Rovanei Plumb şi al comisarului-desemnat pentru vecinătate şi politică de extindere, Laszlo Trocsanyi. În privinţa Rovanei Plumb, membrii JURI au considerat că există un conflict de interese din cauza unui împrumut pe care aceasta l-a contractat şi a lipsei de claritate privind modul în care îl va plăti fără a compromite funcţia pentru care a fost propusă.
JURI poate suspenda audierile în comisiile specializate ale Parlamentului European în cazul comisarilor desemnaţi dacă există conflicte de interese după o evaluare a declaraţiilor de avere ale acestora.
Rovana Plumb a fost desemnată comisar european pentru transporturi în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen, iar audierea sa în comisiile europarlamentare Transport şi Turism (TRAN) şi Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară (ENVI) era prevăzută pentru 2 octombrie, de la ora locală 09:00 (07:00 GMT).
Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…
România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…
Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
This website uses cookies.
Read More