Update articol:

Jurnalistul Dan Cărbunaru (fost purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România) va fi purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciucă

​​​Jurnalistul Dan Cărbunaru, de la Calea Europeană, va fi purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciucă.

“Am acceptat cu responsabilitate această propunere venită de la premierul Ciucă, care ar urma să devină realitate în perioada urmatoare. Sper ca prin experiența acumulată să pot contribui la o cât mai bună comunicare guvernamentală”, a declarat pentru HotNews.ro, Dan Cărbunaru.

Cărbunaru a fost purtătorul de cuvânt al Marii Loje Naționale din România, dar spune că a renunțat la acestă poziție în urmă cu două luni. Tot atunci, ar fi ieșit și Marea Lojă.  ”Sunt vreo două luni de când  numai sunt purtător de cuvânt al Marea Lojă Națională din România. Cred că au fost aproape zece ani cât am fost purtător de cuvânt. Am renunțat la calitățile deținute acolo printr-o solicitare transmisă în acest sens”, a declarat Cărbunaru, potrivit G4Media.

Dan Carbunaru este CEO si fondatorul publicatiei online Calea Europeana, o platformă multimedia ce promovează relațiile europene și trans-atlantice.

Născut la Brăila, în data de 14 aprilie 1978, Dan Cărbunaru a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, în 2000, cu lucrarea de Diplomă „Securitatea în Spatiul Comunitar.

BVB | Știri BVB

PATRIA BANK S.A. (PBK) (21/01/2022)

Rezultate subscriere majorare capital social

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/01/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

VES SA (VESY) (21/01/2022)

Convocare AGAO 21/22.02.2022 - varianta in limba Engleza