Avocat, cadru didactic și fondator al Asociației „Cred în România”, Justin Anghel și-a construit parcursul profesional la intersecția dintre mediul juridic, academic și societatea civilă. După peste un deceniu în avocatura de business, în prezent este partener în cadrul act legal România, unde coordonează practica de litigii, activitatea sa concentrându-se în special asupra litigiilor comerciale complexe și a celor din sectorul energiei. În paralel, predă la Facultatea de Drept a Universității din București și în cadrul Collège Juridique Franco-Roumain al Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne.
Dincolo de cariera juridică și academică, în ultimii ani a dezvoltat Asociația „Cred în România”, pornită de la o idee simplă: România are nevoie nu doar de proiecte și politici publice mai bune, ci și de mai multă încredere în propria capacitate de a se dezvolta. Asociația reunește astăzi tineri profesioniști din domenii diferite, dar și studenți, și dezvoltă proiecte dedicate noilor generații – de la Catalizator, program destinat tinerilor artiști, la „România vrea să te cunoască”, inițiativă care încearcă să creeze legături între România și tinerii români care studiază sau își construiesc cariere în străinătate. Am discutat cu Justin Anghel despre încredere, diaspora, concurența pentru convingerea tinerelor talente și despre motivele pentru care România ar trebui să învețe nu doar să își păstreze tinerii, ci și să rămână relevantă pentru cei care aleg să trăiască în afara țării.
De ce ați simțit nevoia să creați Asociația „Cred în România”? Ce lipsește astăzi cel mai mult României: încrederea în instituții, încrederea între oameni sau încrederea românilor în propria țară?
Justin Anghel: Cred că toate sunt legate între ele, dar noi am pornit în special de la ultima: încrederea românilor în România.
Am observat un paradox. România s-a schimbat enorm în ultimele două-trei decenii, dar percepția noastră despre propria țară nu a evoluat întotdeauna în același ritm, din contră, de multe ori avem impresia, ca societate, că lucrurile merg mult mai rău. Avem tendința să vedem foarte repede ceea ce nu funcționează și mult mai greu ceea ce am construit. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să ignorăm problemele reale, din contră, critica este necesară într-o societate sănătoasă. Dar există o diferență între a spune „avem lucruri de reparat” și a ajunge la concluzia că „în România nu se poate face nimic”.
Cred în România s-a născut tocmai din dorința de a combate această a doua perspectivă. Am vrut să aducem împreună oameni care au construit ceva aici – în business, cultură, educație, profesii liberale, administrație – și tineri aflați la început de drum. Nu pentru a le spune că România este perfectă, pentru că evident nu este, ci pentru a le arăta că există oportunități, modele și comunități în care merită să investească.
Pentru mine, miza cea mai importantă este să trecem de la discurs la exemple concrete. Încrederea nu se construiește prin sloganuri. Se construiește atunci când un tânăr întâlnește oameni care au reușit aici, când primește o oportunitate profesională, când își expune pentru prima dată lucrarea într-un spațiu important sau când descoperă că o companie din România îi poate oferi o carieră la standardele pe care le caută în străinătate.
Spuneți că România are mai multe de oferit decât cred mulți dintre români. Care sunt argumentele concrete pentru care un tânăr ar trebui să creadă astăzi în România și să își construiască aici viitorul?
Justin Anghel: Primul argument este chiar transformarea României. Dacă privim unde eram acum 20 sau 25 de ani și unde suntem astăzi, progresul este greu de contestat. Vedem companii românești care se maturizează, sectoare economice foarte dinamice, universități și profesioniști conectați tot mai mult la rețele internaționale și o generație nouă de antreprenori și manageri.
Al doilea argument este că România încă oferă ceva ce economiile foarte mature oferă uneori mai greu: spațiu pentru a construi. Sunt foarte multe domenii în care lucrurile nu sunt încă așezate definitiv, iar pentru un tânăr ambițios acest lucru poate fi un avantaj. Poți avea acces mai devreme la responsabilitatea unor funcții, poți dezvolta proiecte, poți deveni relevant într-un domeniu într-un timp relativ scurt.
Al treilea argument ține de comunitate și de sentimentul că poți avea un impact. Cred că există o diferență între a fi un profesionist foarte bun într-un sistem uriaș și a avea posibilitatea de a contribui efectiv la transformarea unei societăți.
Unul dintre proiectele importante ale Asociației este „România vrea să te cunoască”. Proiectul nu urmărește neapărat repatrierea tinerilor, ci reconectarea lor cu România. Poate România să câștige din diaspora chiar dacă acești tineri nu se întorc definitiv?
Justin Anghel: Cu siguranță. Cred că una dintre greșelile pe care le facem este să privim relația cu diaspora în termeni binari: te-ai întors sau nu te-ai întors. Lumea profesională nu mai funcționează așa. Un român care trăiește la Londra, Paris sau New York poate să investească în România, să aducă aici un proiect, să recomande România unui partener, să creeze o legătură între două companii sau, pur și simplu, să vorbească despre România dintr-o perspectivă informată.
De aici a pornit „România vrea să te cunoască”. Am vrut ca tinerii care studiază în străinătate – inclusiv cei care poate au crescut în afara țării – să nu cunoască România doar prin vacanțele petrecute aici sau prin ceea ce citesc online. Am vrut să îi punem în contact direct cu companii, instituții, profesioniști și oameni care iau decizii.
Cred că următorul pas pentru România trebuie să fie construirea unei adevărate rețele globale de profesioniști români. Nu trebuie să îi aducem pe toți fizic în țară. Trebuie să îi ținem conectați. Uneori, un român foarte bine poziționat într-o companie sau într-o instituție internațională poate face enorm pentru România fără să locuiască aici.
Ce ar trebui să schimbe România pentru ca un absolvent de Yale, Columbia, Bocconi sau al unei alte universități importante să considere Bucureștiul o alternativă reală la Londra, Paris, Milano sau New York pentru construirea unei cariere?
Justin Anghel: În primul rând, trebuie să fim realiști: Bucureștiul nu trebuie să devină Londra sau New York și nici nu cred că aceasta ar trebui să fie ambiția lui. Trebuie să devină o variantă suficient de interesantă încât un tânăr foarte bun să o ia în calcul.
Pentru asta avem nevoie, înainte de toate, de predictibilitate, meritocrație și oportunități profesionale reale. Un absolvent al unei universități foarte bune nu se întoarce doar pentru că îi spunem că România are nevoie de el. Trebuie să găsească aici organizații în care poate învăța, poate avansa pe merit și poate lucra la proiecte relevante internațional.
Apoi intervine calitatea vieții. Infrastructura, administrația, educația, serviciile publice contează enorm atunci când un profesionist decide unde își va construi următorii 10 sau 20 de ani din viață.
Dar există și o problemă de comunicare. România trebuie să învețe să își prezinte mai bine oportunitățile. Uneori ele există, dar nu ajung la oamenii potriviți. Tocmai aici cred că societatea civilă și mediul de business pot juca un rol important: să creeze punți între tinerii foarte buni și oportunitățile existente în țară.
Cât de mare este costul economic al lipsei de încredere? Poate o societate în care oamenii nu au încredere în instituții, în ceilalți și uneori nici în propriul viitor să construiască o economie performantă?
Justin Anghel: Cred că lipsa de încredere are un cost economic uriaș, chiar dacă este dificil de pus într-o singură cifră.
Dacă nu ai încredere în viitorul unei țări, investești mai puțin în ea. Dacă nu ai încredere în instituții, îți construiești deciziile economice pe termen mai scurt. Dacă nu ai încredere în ceilalți, cooperarea devine mai dificilă și mai costisitoare. Iar dacă generațiile tinere pornesc de la premisa că succesul este posibil doar în altă parte, pierzi exact resursa umană de care ai nevoie pentru următoarea etapă de dezvoltare.
De aceea, pentru mine, „Cred în România” nu este doar un nume optimist. Încrederea are consecințe foarte concrete. Influențează dacă un antreprenor investește, dacă un profesionist se întoarce, dacă un student își imaginează un viitor aici și chiar dacă doi oameni aleg să construiască împreună un proiect.
În același timp, încrederea nu poate fi cerută și nici impusă. Trebuie câștigată. Iar aici avem nevoie de rezultate, de instituții mai bune și de exemple de oameni care reușesc fără să accepte ideea că lucrurile nu se pot schimba.
Ce rol ar trebui să aibă mediul de business în această reconectare cu diaspora? Sunt companiile din România pregătite să concureze pentru tinerii foarte bine pregătiți care studiază în străinătate?
Justin Anghel: Mediul de business are un rol esențial, pentru că reconectarea nu poate rămâne la nivelul unei conversații despre identitate sau apartenență. La un moment dat trebuie să existe și o oportunitate concretă.
Din experiența noastră, există interes din partea companiilor pentru acești tineri. Prin „România vrea să te cunoască” am încercat tocmai să creăm această întâlnire: să aducem împreună tineri care studiază la universități foarte bune din afara țării și companii și profesioniști relevanți din România.
Cred însă că și companiile trebuie să își schimbe într-o anumită măsură perspectiva. Competiția pentru talent nu mai este locală. Dacă vrei să atragi un absolvent foarte bun din străinătate, competitorul tău nu este doar compania de alături din București. Poate fi o companie din Londra, Paris, Milano sau Amsterdam.
Asta înseamnă că trebuie să îi oferi nu doar un salariu competitiv, ci un proiect profesional: responsabilitate, perspectivă de creștere, acces la oameni foarte buni și sentimentul că munca lui contează.
Cred că aici România are încă foarte mult de construit, dar are și un avantaj important: suntem într-o etapă în care există încă enorm de mult spațiu pentru inițiativă.
Până la urmă, acesta este și mesajul pe care încercăm să îl transmitem prin Cred în România. Nu că România este o țară fără probleme și nici că fiecare tânăr trebuie să rămână sau să se întoarcă. Ci că merită să ne uităm la România cu mai multă luciditate și cu mai puține prejudecăți – inclusiv prejudecățile noastre despre noi înșine.
Dacă reușim să transformăm această încredere în comunități, oportunități și proiecte concrete, cred că putem face din România nu doar un loc din care tinerii foarte buni să nu mai simtă nevoia să plece, ci o țară cu care să își dorească să rămână conectați oriunde ar ajunge în lume.
| Știri BVB