Update articol:

Kazahstan: Fostul şef de cabinet al preşedintelui Tokaev, numit preşedinte al camerei inferioare a Parlamentului

Kazahstan: Fostul şef de cabinet al preşedintelui Tokaev, numit preşedinte al camerei inferioare a Parlamentului
 - poza 1 kazmunay

Preşedintele camerei inferioare a Parlamentului kazah, Nurlan Nigmatulin, a demisionat marţi, iar fostul şef de cabinet al preşedintelui ţării Kasîm-Jomart Tokaev a fost ales să-l înlocuiască, informează Reuters, potrivit Agerpres.

După revoltele sângeroase din Kazahstan, a avut loc o serie întreagă de schimbări la vârf.

Proteste violete au zguduit luna trecută această ţară din Asia Centrală, bogată în petrol, culminând cu suprimarea puterilor pe care le mai avea încă fostul preşedinte Nursultan Nazarbaev şi cu epurări în rândurile rudelor şi persoanelor loiale lui aflate în poziţii de conducere importante.

Ierlan Koşanov, 59 de ani, a fost şeful de cabinet al lui Tokaev înainte de a fi numit marţi de partidul Nur Otan, aflat la putere, pentru a-l înlocui pe Nigmatulin în Parlament.

Această schimbare consolidează şi mai mult puterea lui Tokaev în această ţară cu 19 milioane de locuitori, aliată apropiată a Rusiei.

BVB | Știri BVB
MECANICA FINA SA (MECE) (24/10/2025)

Hotarari AGA E 24.10.2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (24/10/2025)

Completare Convocare AGAE din 12/13.11.2025

Premier Energy PLC (PE) (24/10/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 26.10.2025 - 25.11.2025

COMPA S. A. (CMP) (24/10/2025)

Contracte - Semnarea unui contract semnificativ

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (24/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 2 Iulie 2025 - 24 Octombrie 2025