Companiile care pleacă din Rusia din cauza războiului din Ucraina sunt binevenite să-şi mute producţia în Kazahstan, a declarat ministrul adjunct de externe kazah publicaţiei germane Die Welt, adăugând că ţara sa nu vrea să ajungă de partea greşită a unei noi “cortine de fier”, relatează Reuters.
Companiile nu trebuie să vină doar pentru a evita sancţiunile împotriva Rusiei, “toate companiile cu o reputaţie bună care vor să-şi mute producţia aici sunt binevenite”, a subliniat Roman Vasilenko, potrivit AGERPRES.
“Dacă apare o nouă cortină de fier, nu vrem să rămânem în spatele ei”, a adăugat el, referindu-se la termenul folosit în Occident pentru linia care diviza Europa de est şi de vest în timpul războiului rece.
Numeroase companii occidentale şi-au închis afacerile în Rusia ca răspuns la presiunile consumatorilor de a lua atitudine împotriva invaziei din Ucraina, aminteşte Reuters.
Kazahstanul, fostă republică sovietică, la fel ca Ucraina, a evitat să critice invazia, dar preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a afirmat mai devreme în martie că toate ţările trebuie să respecte cu stricteţe normele şi principiile Cartei Naţiunilor Unite.