Update articol:
CONSULTARI

Kelemen: Eu sper că fiecare mai lasă din orgoliile prezentate şi în dreapta şi în stânga

Kelemen Hunor Kelemen Hunor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri seară, că în urma discuţiilor a constatat că, dincolo de dorinţa de a reface coaliţia, există o lipsă de încredere. “Fără încredere e greu să construieşti ceva”, a adăugat el, menţionând că speră că “fiecare mai lasă din orgoliile prezentate şi în dreapta şi în stânga”.

“Am avut această discuţie la solicitarea, la invitaţia dlui Dacian Cioloş, premier desemnat. Astăzi nu am ajuns la o concluzie şi trebuie să vedem fiecare dintre părţi ce va discuta când ajunge înapoi în forurile decizionale. Ceea ce am constatat eu, dincolo de dorinţa de a reface această coaliţie – lipsa de încredere. Fără încredere e greu să construieşti ceva”, a afirmat Kelemen Hunor, potrivit news.ro.

El a menţionat că ţinta UDMR este de a găsi soluţii, într-o formulă sau alta de guvernare, pentru toate probleme cu care se confruntă România: valul patru al pandemiei, preţurile la energie, chestiunile legate de inflaţie, de PNRR.

“Tot ce înseamnă alte priorităţi trebuie lăsate până anul viitor, până când trecem de această criză. Eu sper că fiecare mai lasă din orgoliile prezentate şi în dreapta şi în stânga. Ceea ce am văzut şi ce s-a întâmplat este în spatele nostru, nu putem schimba, nici votul la moţiunea de cenzură, nu putem schimba nimic nici în ceea ce priveşte alăturarea de AUR a celor de la USR, dar sper că putem schimba viitorul (…) oricine dacă lipseşte din această formulă de 3+1 PNL-USR-UDMR şi grupul minorităţilor naţionale, coaliţia din decembrie nu mai există, nu mai funcţionează”, a susţinut Kelemen.

El a adăugat că Dacian Cioloş are mandatul de a coagula o majoritate.

“Astăzi nu a avut succes, dar mai sunt câteva zile până miercurea viitoare când expriă termenul de 10 zile”, a conchis el.

Răspunzând unor întrebări, Kelemen Hunor a afirmat că, în acest moment, USR-ul trebuie să vină cu o soluţie, dincolo de “hai să refacem coaliţia”.

El a caracterizat discuţia ca una “extrem de sinceră”.

“Negocierile nu au fost blocate, au fost discuţii până la ora 18.00 şi nu a fost niciun blocaj. Continuarea, dacă va exista, va fi zilele următoare. A fost o discuţie sinceră şi sinceritatea de obicei înseamnă şi durere. E nevoie de mult dialog, multă răbdare şi deschidere”, a arătat liderul UDMR.

BVBStiri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (21/10/2021)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (21/10/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 15/16 noiembrie 2021

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (21/10/2021)

Prelungire mandate membri Directorat, numire membru provizoriu CS

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/10/2021)

Importanta utilizarii votului prin corespondenta AGA 28.10.2021

IAR SA Brasov (IARV) (21/10/2021)

Schimbare Componentei Consiliului de Administratie